Şi-a ucis fiul la beţie: „Te-am omorât, du-te dracului!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii nu au mai reuşit să îi salveze viaţa victimei Foto: arhivă Adevărul

Un brăilean de 55 de ani a fost trimis în judecată pentru omor după ce în iarna acestui an s-a certat cu fiul său pentru producţia agricolă de pe un teren pe care îl deţineau împreună, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice l-a înjunghiat în gât. Victima a pierdut 3,5 litri de sânge până la sosirea ambulanţei.

Gheorghe Dimache (55 de ani) locuieşte în comuna brăileană Roşiori şi împărţea casa cu fiul său de 30 de ani, Constantin. Cei doi obişnuiau să bea frecvent alcool în cantităţi apreciabile, iar pe acest fond se certau şi câteodată se îmbrânceau.

Lucrurile au scăpat de sub control pe 13 februarie 2017, după ce Constantin Dimache i-a spus tatălui său că îşi poate lua gândul în acest an de la producţia agricolă de pe un teren de 3.000 de metri pătraţi care le aparţinea. Tatăl său s-a enervat şi a început să îşi înjure fiul, iar un vecin care era de faţă a încercat să aplaneze conflictul, dar fără succes.

“În aceste împrejurări, între inculpat şi victimă a izbucnit un conflict de mică intensitate, cei doi adresându-şi insulte şi ameninţări şi îmbrâncindu-se. Martorul s-a interpus între părţi, iar conflictul a încetat aparent, însă inculpatul a luat de pe masa de pe terasă un cuţit de 30 centimetri (având lama de 20 centimetri), i-a spus victimei “te omor!” şi i-a aplicat o lovitură în partea stângă a gâtului, de sus în jos, şi oblic, de la dreapta spre stânga. Martorul încă se afla între cei doi, cu spatele la victimă, astfel încât a fost lovit de încheietura mâinii inculpatului, peste umărul stâng, percepând lovitura ca fiind foarte puternică”, a explicat procurorul de caz în rechizitoriu.

Chiar după ce a realizat că l-a rănit de moarte, Gheorghe Dimache a ţinut să îi spună câteva cuvinte duşmănoase fiului său: ”Te-am omorât, du-te dracului”. O ambulanţă a fost chemată la faţa locului, dar medicii nu au mai putut face nmic pentru a-i salva viaţa tânărului de 30 de ani.

Criminalul a fugit la sora sa pentru a-i povesti ce a făcut. El a fost reţinut ulterior de poliţişti, iar Tribunalul Brăila a emis un mandat de arestare preventivă pe numele său.

”Victima a suferit o plagă înjunghiată cervico-toracică stângă cu secţionarea parţială a arterei carotide drepte, secţionarea completă a venei jugulare interne drepte şi interesarea vârfului plămânului drept cu hemotorax drept masiv (3,5 litri de sânge) - leziuni care au condus la moartea victimei”, se arată în raportul de necropsie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila l-a trimis în judecată pe Gheorghe Dimache pentru omor calificat, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta poate fi condamnat la închisoare pe viaţă.

Mai multe pentru tine:
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Brigitte, câștig de cauză în procesul cu Raluca Podea! „Și-a făcut imagine pe spatele meu că am fost nevasta lui Ilie Năstase! Aștept banii!” Nevasta lui Pastramă a fugit iar la Dubai!
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Boala din cauza căreia Andreea Marin a slăbit 5 kg: „A fost mai neplăcut!” Ce spune despre viața sentimentală, după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Sunt foarte matură și foarte asumată în ceea ce fac!”
De ce tot amână Prodanca nunta cu Ronald Gavril? „Nu-l mai vedeți!”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Un fost preşedinte al statului Peru, condamnat la 13 ani de închisoare pentru luare de mită
O femeie a descoperit la spital că avea sute de fire de aur în articulații. Care este explicația
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol