Program special de Paşte şi în Săptămâna Patimilor la Penitenciarul Tichileşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii vor avea parte de vizite din partea rudelor. FOTO: ADEVĂRUL

Sărbătoarea Sfintelor Paşti, unul din cele mai importante repere în tradiţia creştină, reprezintă un prilej de împăcare cu sine şi apropiere de cei dragi. În acest context, specialiştii sectorului Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Tichileşti au iniţiat proiectul „Sărbătorile Pascale”.

În cadrul proiectului se derulează programe specifice pentru ca lumina şi bucuria Învierii Domnului să pătrundă şi în sufletele celor care nu pot petrece Paştele în familie.

Principalele activităţi au vizat sfera moral-religioasă şi cuprind întâlniri ale minorilor şi tinerilor cu reprezentanţi ai cultelor religioase dar şi participarea la slujbele specifice Sărbătorii Pascale ce se oficiază în incinta unităţii conform programului ataşat.

În toată această perioadă s-au organizat: o expoziţie de felicitări şi obiecte decorative confecţionate de persoane private de libertate şi au avut loc activităţi de difuzare a culturii prin dezbateri pe teme Pascale ce au urmărit promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor de Sfintele Sărbători de Paşte, conştientizarea semnificaţiei sărbătorilor, descoperirea importanţei religioase a Învierii Domnului, stimularea aptitudinilor şi promovarea calităţilor persoanelor private de libertate .

"În întâmpinarea Paştelui s-au desfăşurat şi activităţi de ecologizare şi de amenajare în interiorul locului de deţinere: săpare, greblare şi plantare de flori şi gazon precum şi curăţenia şi amenajarea dormitoarelor persoanelor private de libertate în cadrul concursului ,,Dormitorul model”", ne-a declarat Ionel Dincă, purtător de cuvânt al Penitenciarului Tichileşti.

În acelaşi context al Sfintelor Sărbători copii au fost beneficiarii unor activităţi de voluntariat, moral-religioase. În data de 25.04.2013, Serviciului Umanitar pentru Penitenciare a susţinut un spectacol şi a oferit unui număr de 100 de minori şi tineri dulciuri, fructe şi cărţi, pe 26.04.2013 membrii ai Fundaţiei Berean Prison Ministry din Illinois, U.S.A., au vizitat penitenciarul şi au purtat discuţii cu persoanele private de libertate punând bazele unei viitoare colaborări intre cele doua instituţii, iar pe 30.04.2013 , Stânca Veacurilor au susţinut un spectacol de muzica religioasa, oferind la rândul lor 100 de pachete cu dulciuri si 75 de pungi cu produse igienico-sanitare si cosmetice.

"Pentru toate persoane private de libertate aflate în Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti va fi asigurat un meniu adecvat în ziua de 05.05.2013 din care nu vor lipsi ouăle roşii şi cozonacul. Activităţile derulate în cadrul proiectului „Sărbătorile Pascale” sunt menite să contribuie la dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi conştientizare a semnificaţiei sărbătorilor şi tradiţiilor româneşti şi să creeze în rândul persoanelor private de libertate o stare de spirit potrivităîntâmpinării celei mai importante sărbători a Creştinătăţii", a adăugat Ionel Dincă.

PROGRAMUL 

  29.04.-03.05.2013 - Săptămâna Mare. În fiecare zi între orele  15 – 17.30 va fi  oficiată Slujba Deniilor conform îndrumărilor tipiconale şi programului aprobat de conducerea unităţii penitenciar. La capelă program de mărturisire, pe dormitoare. Programul este afişat pentru a fi cunoscut de toţi minorii şi tinerii din penitenciar.

  02.05.2013 - Ieşire în comunitate cu tinerii de la regim deschis si participarea la oficierea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite în sobor cu preoţii parohi din localitatea Tichileşti. După slujbă va avea loc Conferinţa cu tema ,,Semnificaţia Sărbătorilor Pascale” susţinută de preot prof. dr. Ovidiu Soare la care vor participa minorii de la regim semideschis.

  02.05.2013 – După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare - Joia spălării picioarelor, vor participa minorii nevizitaţi de familie, un număr 12 de copii vor primi după spălarea picioarelor ciorapi şi încălţăminte. 

  03.05.2012 - VINEREA MARE - trecerea pe sub baldachinul pe care este aşezat Sfântul Epitaf şi citirea slujbei Prohodului în capelă. 

  04.05.2013- la ora 0,00, la clubul minorilor şi tinerilor se va oficia SLUJBA ÎNVIERII. Vor participa toţi minorii şi tinerii de la regimurile semideschis şi deschis. După slujbă se vor vizita dormitoarele copiilor de la regimul închis aducându-se lumina învierii şi paharul cu Pască.

  05.05.2013 - Slujba Celei De A Doua Învieri.

  06.05.2013 – A II-a zi de Pasti Sfânta Liturghie.

  07.05.2013 - Ieşire în comunitate cu participarea la slujba oficiată la Biserica Sfinţii Arhangheli din localitatea Tichileşti , judeţul Brăila. La activitate vor participa 15 minori de la regimul deschis.

  10.05.2013 - Izvorul Tămăduirii La capelă după oficierea Sfintei Liturghii, se va sfinţi apa cu care se vor stropi dormitoarele minorilor şi tinerilor. Ieşire în comunitate la Mânăstirea Sf. Pantelimon din staţiunea Lacu Sărat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești