În ce condiţii răspund penal minorii care au vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani. Recomandările poliţiştilor pentru a se feri de necazuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi minori cad pradă anturajului, lăsându-se adeseori angrenaţi în activităţi ce implică consumul de alcool şi droguri. Nu de puţine ori, devin violenţi, distrug bunuri din şcoală, parcuri şi mijloace de transport în comun şi comit infracţiuni.

Poliţiştii brăileni continuă şi astăzi campania ”100 de zile de mesaje preventive” cu mai multe informaţii şi recomandări pentru copii. Delicvenţa juvenilă reprezintă totalitatea încălcărilor de norme sociale săvârşite de către minori (persoane cu vârsta de până la 18 ani), încălcări sanctionate penal. Răspunderea penală reprezintă obligaţia celui care a săvârşit o faptă periculoasă asupra altui om sau a bunurilor acestuia, de a suporta consecinţele legale pentru faptele sale.

Dacă eşti minor, trebuie să ştii că:

-dacă ai vârsta de până la 14 ani, nu răspunzi penal pentru faptele tale, putând fi luate măsuri de protecţie specială (plasament, supraveghere specializată) sau cu privire la părinţii tăi;

-dacă ai vârsta între 14 şi 16 ani, răspunzi penal, vei fi sancţionat, dacă se dovedeşte că ai avut discernământ când ai comis infracţiunea;

-dacă ai vârsta între 16 şi 18 ani, răspunzi penal pentru faptele tale, fără a mai fi necesară dovedirea discernământului.

Pentru a nu avea probleme cu legea,

-ai grijă cum îţi alegi prietenii! Evită-i pe cei care consumă alcool, sunt violenţi sau te îndeamnă să faci fapte rele; 

-nu te certa cu colegii, nu-i jigni şi nu te lua la bătaie cu aceştia, nici chiar în joacă. Fără să vreţi, puteţi suferi accidente dintre cele mai grave;

-nu distruge lucrurile din şcoală, din parcuri sau mijloacele de transport în comun;

-limitează-te la ceea ce ai; dorinţa de a avea tot mai mulţi bani (pentru că unii din anturajul tău au) i-a împins pe mulţi adolescenţi să comită infracţiuni;

-nu consuma alcool sau droguri! Aceste substanţe sunt în strânsă legătură cu săvârşirea de fapte ilegale.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța