Dă cu subsemnatul la Poliţie după ce a fost acuzat că a furat mielul din bătătura unui consătean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Secției 5 de Poliție Rurală Viziru au fost sesizați de o persoană de 36 de ani, din comuna Stăncuța, cu privire la faptul că, în noaptea de 1 spre 2 mai a.c., un localnic i-a sustras un miel în valoare de 200 de lei de la stâna situată la marginea localităţii de domiciliu.

Din primele verificări a reieşit că reclamatul a fost văzut pe stradă, în apropierea domiciliului său, având asupra lui mielul sustras, iar la un moment dat l-a abandonat, animalul fugind pe câmp.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi continuă cercetările pentru clarificarea situaţiei de fapt şi recuperarea prejudiciului.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?