CMJ s-a mutat cu ameninţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Militar Judeţean s-a mutat temporar la unitatea militară din strada Petru Rareş. Aceasta după ce şefii Consiliului Judeţean ar fi fost ameninţaţi de proprietarii clădirii în care militarii îşi desfăşurau activitatea

Imobilul din bulevardul Mihai Eminescu aparţine lui Eugern Tudose, patronul unui hotel alăturat, iar omul de afaceri ar fi reuşit să sperie conducerea CJ, instituţie care coordonează CMJ din punct de vedere patrimonial. "Am fost forţaţi practic de proprietarul imobilului de acolo, unde era vechiul sediu şi ameninţaţi de el cu nişte despăgubiri foarte mari. Am solicitat imediat sprijinul Ministerului Apărării Naţionale şi am obţinut şi toată disponibilitatea dumnealor  de a găzdui într-un imobil din incinta unităţii militare din strada Petru Rareş activitatea CMJ", a afirmat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ.

Noua locaţie este însă temporară deoarece în fosta unitate militară din strada Sucevii se află în curs de amenajare un spaţiu ce va fi exclusiv destinat CMJ. Lucrarea se ridică la două milioane de lei şi este suportată din bugetul propriu al CJ. Şeful CJ susţine că este mult mai avantajoasă soluţia investirii într-un nou sediu decât continuarea achitării chiriei în imobilul din bulevardul Mihai Eminescu, dată fiind poziţia proprietarului. „Sumele... erau nişte pretenţii pe care sigur nu am putut să le admitem. Dacă ne-am fi judecat exista riscul să şi pierdem, aşa cum am pierdut şi locaţia de acolo, aşa că a trebuit să găsim soluţia alternativă şi am şi găsit-o", a mai spus Mihai Ţâbuleac. Noua investiţie ar urma să se finalizeze în trimestrul IV al acestui an.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese