FOTO Amenajarea drumului care leagă Transilvania de Moldova prin Pasul Tihuţa, poruncită de Consiliul de Război de la Viena în 1812
0Drumul Naţional 17, care leagă Transilvania de Moldova prin Pasul Tihuţa, a fost construit în 1817, după cinci ani de trudă, la cererea Consiliului de Război de la Viena, care considera necesară încă o trecătoare. Înainte de 1800, singura „trecătoare” care făcea legătura între Transilvania şi Moldova era cea de la Rodna.
Vreme bună, Năsăudul a fost despărţit de Bistriţa, formând ţinuturi diferite. Dacă Năsăud avea acelaşi nume şi în 1800, zona care incorpora actualul municipiu Bistriţa se numea Someş, după râul care traversa ţinutul.
Între anii 1762 şi 1763 ţinutul este militarizat, formându-se aici regimentul al doilea de graniţă românesc. Năsăudul a fost militarizat până în 1851, regimentului adăugându-i-se şi satele de pe Valea Bârgăului.
Necesitatea unui nou drum care să lege Ardealul de Moldova se ivi în urma adăugării Bucovinei la Imperiul Austriac. Înfăptuirea acestui deziderat se amână totuşi până la campania împăratul Napoleon împotriva Rusiei, în cadrul căreia erau cuprinse şi acţiunile armatei austriece sub comanda lui Schwarzenberg, însărcinate să apere flancul drept al armatei franceze, care în primăvara anului 1812 înainta spre Rusia.
„Cu acest prilej, Consiliul de Război de la Viena, având în vedere operaţiunile armatei austriece pe teritoriul polonez, între alte măsuri de ordin strategic, prevăzu şi construirea urgent a unei şosele peste trecătoarea Carpaţilorde la Bârgău şi întemeierea unui nou sat la locul numit Fântânele, situate alăturea de traseul şoselei, între satele Mureşenii Bârgăului şi Dorna,” scria în 1929, Iulian Marţian, în revista Arhiva Someşană.
Lucrările la drum au început în 1812 cu mii de iobagi ai marilor proprietari din zonă. Între timp, Consiliul de Război de la Viena era peocupat de întemeierea şi organizarea satului militarizat Fântânele.
Ordinul Consiliului de Război prevedea înfăptuirea satului Fântânele cu ajutorul a 50 de familii de grăniceri. Primul apel a fost făcut la populaţia de pe Valea Bârgăului în 1813, însă niciun grănicer din cele 44 de sate care formau Năsăudul nu s-a arătat interesat să locuiască în noua localitate.
Câteva luni mai târziu apare un nou ordin care specifică şi câteva privilegii oferite celor care acceptau să se mute la 1200 de metri altitudine. Acesta a fost şi primul act oficial redactat în limba română de către forurile militare austriece din Ardeal.
Printre privilegiile oferite se numărau: scutirea de la slujba cătănească (n.r. armata), de taxe, oferirea unei bucăţi de pământ, construcţia caselor şi a bisericii urma şi ea să se facă pe cheltuiala împărăţiei.
„Aceasta este cercarea cea mai pre urmă care înaltul şi preamilostivul nostru împărat spre a se aşesa satul la Fântânele, din satul nostru lasă a-se face. Sătenilor, mai ales de la compania Tihii (n.r. Tiha Bârgăului ) să li se dea mai nainte de ştire, precum la Fântânele acum trebue să se facă sat”, spunea textul ordinului din 1813.
În ciuda efortului Consiliului de la Viena de a institui în creştetul Carpaţilor o colonie de cărăuşi militari, nu s-a arătat nimeni interesat, fiind vorba de o altitudine de peste 1200 de metri. Satul nu a fost înfăptuit decât mai târziu, însă şoseaua trasată prin „trecătoarea” Bârgăului a fost gata 5 ani mai târziu, în 1817.