Cum se desfăşura Crăciunul Regal. De la obsesia lui Carol I pentru datinile româneşti la sărbătorile în exil ale Regelui Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum arătau mesele de Crăciun ale regilor României? Unii erau singuri tocmai cu ocazia sărbătorii care uneşte oameni şi familii, alţii ţineau la rigoare şi la respectarea tuturor datinilor româneşti.

Primele care au adus obiceiuri precum bradul de Crăciun şi masa de Revelion în ţările în care trăiau au fost capetele încoronate. Bradul de Crăciun ajunge la Curtea Regală a Marii Britanii prin bunicul Reginei Maria, Principele Consort Albert, la mijlocul secolului al XVIII-lea. 

După ce Anglia şi Franţa adoptă obiceiul pomului împodobit de Crăciun, el devine în timp record împământenit pe tot continentul. Principele Consort Albert, considerat astăzi drept întemeietor al Marii Britanii moderne, a fost stră-străbunicul Regelui Mihai.

Potrivit volumului „Crăciun Regal”, Revelionul, adică masa de la miezul nopţii, la trecerea dintre ani, are origine catolică şi s-a transformat în sărbătoare în a doua jumătate a sexolului al XIX-lea. 

Crăciunul „sobru” al Regelui Carol I şi exilul Regelui Mihai

Cum petreceau regii României Crăciunul? Ei bine, depinde foarte tare la cine ne referim. De exemplu, atmosfera de Crăciun din casa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta era sobră, cei doi fiind preocupaţi până în detaliu de datinile şi obiceiurile româneşti.

O cu totul altă atmosferă se întâlnea în casa regelui Ferdinand şi a reginei Maria, care au şi avut o casă plină de copii. Cei doi adunau în jurul bradului de Crăciun veselie, cadouri şi căldură. 

Regele Carol al II-lea petrecea Crăciunurile la Palatul Rgal şi la Sinaia, însă, potrivit volumului „Crăciun Regal”, acesta era „trist” şi „neîmplinit”.

„Deşi îl avea alături pe fiul său şi era înconjurat de o seamă de intlectuali interbelici remarcabili, Regele a domnit într-un deceniu straniu, crud şi neiertător. Prin urmare, Crăciunul nu putea arăta altfel decât restul anului pe care îl încorona. Solitar şi respins de mulţi (chiar de membri propriei familii), Regele a continuat tradiţia Crăciunului cu aceeaşi pricepere ca a înaintaşilor lui”, se mai arată în volumul „Crăciun Regal”.

În timpul copilăriei, Regele Mihai a avut parte de sărbători intime, calde şi iubitoare, totul fiind organizat cu grijă şi graţie de mama sa. În perioada de exil, acesta a avut parte de sărbători de iarnă simple.

Cadourile erau şi ele modeste, fiind neapărat simbolice pentru cei care le primeau. Sărbătorile de iarnă au fost, însă, presărate de iubire şi ocrotire. 

„Situaţia Majestăţilor Lor a făcut ca principesele să trăiască toată copilăria şi adolescenţa în case de ţară sau din mici oraşe, cu grădină ori înconjurate de o fermă. Crăciunul exilului era strâns legat de aerul curat, de zăpadă, de dealurile pe care le puteai zări pe fereastră, de pădure, de cuibarul cu ouă calde, de tăiatul lemnelor pentru foc, de sobă şi de fotoliile cu perne moi şi de afecţiunea bunicilor care veneau să stea alături de copii şi nepoate”, mai este descris Crăciunul Regelui Mihai, în „Crăciun Regal”. 

Vă mai recomandăm:

Crăciunul în Familia Regală a României. „De la Nürnberg se aduceau podoabele pentru pom. Erau cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată“

Istoricul care a studiat copilăria lui Miky, viitorul Rege Mihai al României: „A fost muşcat de un câine turbat şi a stat în carantină la Nisa din cauza rujeolei“

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €