Comoară ascunsă într-o veche biserică din Transilvania: spini din coroana lui Iisus şi una dintre cele patru copii din lume a unei capodopere de-a lui Giotto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O micuţă biserică din Transilvania ascunde comori care ar fi exploatate la maximum, dacă monumentul istoric ar fi situat în altă ţară. Un istoric clujean a scos în evidenţă faptul că există dovezi că în biserică au fost păstrate inclusiv fragmente din coroana de spini a lui Iisus. De asemenea, aici se regăseşte una dintre cele patru copii existente în lume a capodoperei lui Giotto, Navicella.

Localitatea Jelna, situată la doar 15-20 de minute de Bistriţa ascunde una dintre cele mai valoroase comori ale Transilvaniei. Este vorba despre o biserică evanghelică, aflată în prag de prăbuşire, încărcată de istorie şi nu numai.

Potrivit istoricului Adinel Dincă de la Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, biserica din Jelna, datată în secolul al XIV-lea este una dintre cele mai bine documentate monumente din Transilvania. Acest lucru se datorează unui registru de socoteli, care are în jur de 200 de pagini. 

Un ac din coroana de spini a lui Hristos, ascunsă într-o cruce din biserică

„Am avut plăcerea de a găsi informaţii despre această biserică inclusiv la Vatican. Este una dintre cele mai bine documentate biserici din Transilvania”, a precizat în cadrul unei conferinţe istoricul Adinel Dincă. 

Istoricul clujean mai scos în evidenţă faptul că, potrivit însemnărilor din acest registru de socoteli, în biserica cu pricina au fost găzduite mai multe relicve, care au fost ţinute în două cruci. 

Printre acele relicve se numără un ac din coroana de spini a Mântuitorului, dar şi fragmente osoase care au aparţinut regelui Ungariei Ladislau, Sfântului Gheorghe, Sfântului Ioan şi Sfântului Pavel. 

O copie a unei capodopere de-a lui Giotto, printre comorile de la Jelna 

Una dintre „comorile” ascunse din Biserica Evanghelică din Jelna, descoperită în urmă cu câţiva ani de un cercetăror maghiar a atras atenţia presei din Ungaria, care a prezentat pe larg această „comoară”. 

Este vorba despre o pictură murală, care mai poate fi întâlnită doar în două biserici din Italia şi într-una din Strasbourg. Aceasta este o copie a unei opere semnate de Giotto di Bondone, un pictor şi arhitect italian, considerat inovatorul picturii italiene şi predecesorul artei moderne. 

Pictura se numeşte Navicella, o pictură care se întinde pe mai bine de 10 metri şi a fost pictată în basilica Sfântul Petru din Roma. Aceasta a fost distrusă în secolul al XVII-lea. 

Capodopera a fost pictată în jurul anului 1300 şi înfăţişează mai mulţi apostoli într-o barcă. În pictură apre şi Sfântu Petru, care este salvat din valuri de Mântuitor.

Schiţă după lucrarea lui Giotto (Foto: Bianca Sara)

Copia de la Jelna a fost descoperită întâmplător, după ce de pe pereţii bisericii a început să se desprindă tencuiala. Cercetătorul maghiar Papp Szilard de la Muzeul de Arte din Budapesta este convins că biserica de la Jelna adăposteşte o copie după Giotto. 

L-au convins personajele, care au aceeaşi postură şi aceleaşi gesturi precum personajele din pictura originală. Aceste fragmente sunt păstrate şi conservate la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud. Momentan nu se pot continua cercetările în biserica de la Jelna, aceasta riscând să se prăbuşească în orice moment. 

„Eu sunt sigur că în această biserică s-a copiat o pictură murală de-a lui Giotto, cu numele de Navicella”, precizează doctorul Papp Szilard, care a şi fost chemat în urmă cu doi ani pentru a analiza acest monument.     

Se pare că copia cu pricina este şi deosebit de valoroasă, asta pentru că doar aceasta şi cea de la Florenţa respectă originalul.

Papp Szilard e convins că la Jelna este o copie după pictura lui Giotto (Foto: Bianca Sara)

„Copia de la Strasbourg nu este foarte fidelă, cea de la Pistoia este şi mai puţin fidelă. Cea de la Florenţa este o copie relativ fidelă. Pe baza fragmentelor, pot afirma că copia din Jelna a urmărit tot aşa de fidel originalul, precum cea de la Florenţa. Putem spune că această copie din Jelna este una foarte valoroasă”, a completat doctorul Papp Szilard. 

Vă mai recomandăm:

Biserică ridicată în 1482, lângă Bistriţa, în care se găseau bucăţi din veşmântul Fecioarei Maria sau din coroana de spini a lui Iisus, lăsată să se dărâme. Autorităţile au abandonat-o

Lăcaşul de cult care „preamăreşte” scroafa. O statuie a animalului îi întâmpină pe enoriaşi chiar de la intrare

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”