FOTO Biserică ridicată în 1482, lângă Bistriţa, în care se găseau bucăţi din veşmântul Fecioarei Maria sau din coroana de spini a lui Iisus, lăsată să se dărâme. Autorităţile au abandonat-o
0Ridicate cu trudă acum sute de ani, numărul bisericilor din judeţul Bistriţa-Năsăud care au fost luate în seamă pentru restaurare este nesemnificativ. Celorlalte, deloc puţine la număr, timpul pare să le fi fost fatal. Este cazul bisericii evanghelice de la Jelna sau a celei de la Vermeş.
Biserica Evanghelică din Jelna a fost ridicată în 1482 şi pictată în al doilea deceniu al anilor 1500.Tot în 1500, pe la mijloc, aceasta devine lutherană, ridicându-se şi un turn din piatră încă vizibil.
Istoricii susţin că în 1455, în lăcaşul de cult se găseau relicve creştine precum: pământ de la Mormântul Sfânt de la Ierusalim sau fragmente din veşmântul Fecioarei Maria sau din coroana de spini a lui Iisus. Acum toate acesta sunt istorie, monumentul fiind într-o stare jalnică.
Un colac de salvare a fost aruncat anul precedent când reprezentanţii Bisericii Evanghelice au vrut s-o dea în administrare Consiliului Judeţean, care mai apoi să o lase în grija Complexului Muzeal, idee însă nematerializată potrivit lui Alexandru Gavrilaş, directorul muzeului. Acesta spune că actualii administratori nu au cedat biserica şi nici n-au făcut nimic pentru a-i îmbunătăţi starea.
La fel stă situaţia şi în comuna Lechinţa, în satul Vermeş, unde Ansamblul Bisericii Evanghelice, format dintr-o biserica fortificată şi un turn clopotniţă stă şi el să se prăbuşească în aşteptarea banilor de la Ministerul Culturii, care a aprobat finanţarea reabilitării încă de anul precedent.
Biserica a fost ridicată de către saşii stabiliţi în Vermeş între 1571-1579 şi a fost declarată monument istoric încă din 1923. Aceasta a fost construită în stil renascentist combinat cu baroc, sugerând faptul că au existat mai multe etape de construcţie. Edificiul a suferit mai multe modificări în 1775, precum şi în anii 1852 şi 1871.
Din anul 1944 nu se mai oficiază slujbe religioase în Biserica Evanghelică din Vermeş, lăcaşul de cult devenind nefuncţional. Potrivit directorului Direcţiei Judeţene de Culte şi Patrimoniu, Alexandru Uiuiu, Biserica Evanghelică din Vermeş are deja proiectul de restaurare gata, lucrările urmând să înceapă cel mai probabil anul acesta.
Vestite castele ale grofilor bistriţeni au aceeaşi soartă
Aceeaşi soartă o au şi cele mai multe dintre cele 12 castele din judeţ, puţine fiind cele care au fost restaurate şi au primit altă funcţiune. Este cazul castelului de le Arcalia, care a aparţinut grofului Bethlen, care a fost înmormântat la câţiva kilometri depărtare în grotele de la Chiraleş. Aceasta este amplasat într-un parc dendrologic şi a fost renovat, fiind administrat în prezent de către Universitatea Babeş-Bolyai, care îl utilizează pentru conferinţe, tabere sau seminarii.
Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu castelul Lazăr Imre din Sărata, care, la un pas de prăbuşire, a fost cumpărat de o companie italiană producătoare de mătase, care vrea să-l renoveze şi să deschidă acolo o sală de expoziţie pentru produsele sale, luând în calcul, de asemenea, şi ateliere de pictură sau sculptură sau concerte pentru publicul larg.
Nu aceeaşi soartă o au fostele proprietăţi ale grofilor Bethlen sau Teleki de la Posmuş, Comlod sau Cristur Şieu care stau să se prăbuşească.