Bistriţa: Portret/ Marcela Lăcătuş promovează drepturile romilor

Este inspector de specialitate în problemele romilor şi încă de pe vremea studenţiei, s-a implicat în programe de educare şi sprijinire a acestora.

Marcela Lăcătuş este angajată de opt ani în Primăria Bistriţa şi este expert local pentru problemele romilor. În copilărie şi-a dorit să fie croitoreasă, dar tatăl ei a îndrumat-o să nu îşi neglijeze studiile şi să urmeze Grupul Şcolar Sanitar. „Am fost prima promoţie care nu termina cu specializarea de asistent medical, am terminat profilul chimie-biologie. Tata îmi spunea mereu că dacă vreau să mă fac croitoreasă să merg la Marieta, o vecină, că mă învaţă ea. A vrut neapărat să merg şi la o şcoală post-liceeală sanitară. Am dat examen, dar nu am intrat. Apoi am aflat de la o cunoştinţă că sunt locuri speciale pentru romi la facultatăţile din Cluj. M-am înscris la Asistenţă Socială. Am fost a doua promoţie de studenţi care au absolvit facultatea pe locuri speciale”, spune Marcela.

A făcut parte dintr-un cerc ştiinţific

Marcela Lăcătuş îşi aminteşte cu drag de vremea studenţiei, în care a început să se implice activ în problemele romilor. „Mi-a plăcut pentru că am avut multe activităţi extraşcolare. Împreună cu ceilalţi studenţi romi am pus bazele unui cerc ştiinţific. Avem întâlniri săptămânale şi făceam referate, povestind fiecare despre locurile de unde venim şi despre tradiţiile noastre. O profesoară chiar spunea că noi am reuşit ceva ce ea a încercat de mult timp să facă. Ne-am înfiinţat ca o organizaţie studenţească- Organizaţia Studenţilor Romi Romano Suno (visul nostru)- care există şi astăzi”, povesteşte Marcela. La fel de vii îi sunt şi aminitirile despre acţiunile ei de voluntariat la mai multe centre de gestionare a resurselor pentru romi. „Mergeam în comunităţile de romi, îi învăţam să îşi igienizeze spaţiile. Odată, am intrat într-o şatră de ţigani, unde am stat o săptămână, să facem un material despre viaţa romilor şi tradiţiile lor. Am ajuns în Călăraşi, într-un loc de care nu mai auzisem. Pe vremea aceea, mă duceam oriunde. Nu mă interesa ce o să mănânc, unde o să stau. Orice acţiune era o provocare”, adaugă Marcela. În comunitatea de romi a văzut că femeile nu trec niciodată prin faţa bărbatului şi că nu trebuie să întrebi niciodată un tânăr despre bulibaşă, doar pe bătrâna şatrei.
În administraţie, lucrurile stau, însă, altfel. Când vorbeşte despre primii ani în actuala meserie, Marcela spune că lucrurile nu au mers foarte bine. A simţit că stă pe loc, că se plafonează. „Nu puteam să fac mai mult decât îmi permitea legea: ajutoare sociale, locuinţe sau alocaţii. Autorităţile au bunăvoinţa să se implice în proiecte adresate romilor, doar că, uneori, în general vorbind, nu se g[sesc resursele financiare necesare”, crede Marcela. 

Întrebăre şi răspuns

Se mai simt romii discriminaţi?

Da. Discriminarea există, dar pot spune că e mascată. Mi se întâmplă chiar mie, de multe ori. Uneori astfel de reacţii le primesc chiar de la nivel înalt, de unde ai pretenţii. Sunt mulţi care nu o spun direct, dar gândesc că „un pui de ţigan tot pui de ţigan rămâne”.

Ce-i place:

Marcela spune că îi place să călătorească şi că şi-ar dori foarte mult să vadă Franţa. Aceasta admite că îi place să ajute oamenii şi să asculte muzică populară şi ţigănească autentică.

Ce nu-i place:

Marcelei nu-i plac oamenii care bârfesc şi nici cei care nu sunt parolişti. Ea mai spune că nu-i face plăcere nici să stea pre mult prin bucătărie şi că atunci când găteşte o face doar pentru invitaţi.