400.000 de euro au trimis Gloria în Liga II-a după 22 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gloria Bistriţa şi-a câştigat în teren locul în Liga I, dar l-a pierdut la Federaţie

Echipa de fotbal a Bistriţei a fost retrogradată în Liga a II-a de către Federaţia Română de Fotbal din cauza datoriilor pe care le are către bugetul de stat. Gloria Bistriţa a fost retrogradată ieri, după 22 de ani, de către Comisia de Apel, din cauza datoriei de aproape 400.000 de euro la bugetul de stat. 

În urmă cu două săptămâni, Gloria Bistriţa şi-a asigurat pentru a 22-a oară prezenţa în primul eşantion al fotbalului românesc, clasificându-se la sfârşitul campionatului pe locul 15. După ce au răsuflat uşuraţi, fanii echipei bistriţene, au primit ieri o veste şocantă: din cauza datoriilor pe care le are, Gloria Bistriţa a fost retrogradată în liga secundă alături de Poli Timişoara.

Datoriile sunt în litigiu

Atât oficialii clubului cât şi bistriţenii consideră că decizia luată de FRF este una nedreaptă. Potrivit lui Constantin Sănduţă, vicepreşedintele clubului, datoriile sunt în litigiu şi u ar trebui luate în considerare atunci când s-au acordat licenţele. „Majoritatea datoriilor clubului se află în litigiu. Zilele următoare vom afla care este situaţia. Datoriile aflate în litigiu nu se iau în considerare de Federaţie. FRF, însă, susţine că Gloria se foloseşte de acest litigiu pentru a primi licenţa, ceea ce nu e adevărat", afirmă Sănduţă.

Gloria Bistriţa retrogradată în Liga II de FRF

Bistriţenii şocaţi de vestea retrogradării

Principalele datorii pe care clubul bistriţean le are în momentul de faţă sunt către Finanţele Publice şi SC Elba SA din Timişoara. Către stat, Gloria trebuia să plătească la sfârşitul lunii martie 1.519.917 lei adică aproximativ 400.000 de euro. În contul acestei datorii, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a pus sechestru pe peluza stadionului şi pe rampa de acces pe care le-a scos la licitaţie de trei ori, dar nu a reuşit să le vândă niciodată. Reprezentanţii DGFP Bistriţa-Năsăud spun că iau în continuare măsurile necesare pentru recuperarea banilor. „Măsurile pe care le-am luat în contiuare sunt confidenţiale", susţine directorul adjunct al DGFP Ionuţ Ilieşi.

Duru ferm pe poziţie

Viorel Duru, directorul de licenţiere din cadrul FRF, spune că au făcut apelul la decizia luată de Comitetul Executiv de licenţeiere a clubului deoarece după analizarea documentelor depuse de club s-a stabilit că nu sunt relevante şi nu îndeplinesc condiţiile cerute. „Poziţia Comisiei de Apel este că acele datorii nu sunt iîn litigiu. În zilele următoare clubul va primi o motivaţie a deciziei noastre şi nu putem face publice înainte aceste date", consideră Duru. Acesta spune că potrivit regulamentului de licenţiere, în calitate de licenţiator putea face apelul fără a fi nevoie de vreun memoriu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată