Trei tineri ucraineni, printre care un fost militar rănit în război, recuperaţi de pe munte după ce au trecut în România

0
0
Publicat:

Trei cetăţeni ucraineni, cu vârste între 19 şi 21 de ani, care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, au fost recuperați de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră români.

„Acțiune derulată de salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș pentru recuperarea a  trei cetățeni ucrainieni fără probleme medicale, rătăciți și în imposibilitatea de a se orienta, care au sunat la 112 solicitând ajutor. Acțiunea s-a derulat extrem de rapid și asta după ce salvatorii montani împreună cu polițiștii de frontieră ai ITPF Sighetu Marmației au reușit, pe baza coordonatelor trimise de colegii de la STS, să îi coordoneze și îi ghideze pe drumul care cobora de la refugiul Lucaceasa spre Baia Borșa. La munte a nins iar stratul de zăpadă măsoară peste 30 cm iar începând cu această noapte sunt avertizări meteo de ninsoare abudenta și viscol”, a precizat Salvamont Maramureș, pe pagina de Facebook a serviciului.


Cei trei ucrainieni cu vârste de 19, 21 și 21 au mers pe jos în ultimele șase zile.

Unul din ei este fost militar.

„A fost pe front, a fost rănit și trimis la unitate”, a mai precizat Salvamont Maramureș.

În acest moment, salvatorii montani împreună cu colegii de la Poliția de Frontieră, îi coboară, după ce i-au recuperat pe cei trei din munte, urmând ca cetățenii ucrainieni să fie preluați de autoritățile competente.

Cei trei ucraineni erau de şase zile pe drum. FOTO salvamont Maramureș.

Amintim că, în octombrie, doi cetățeni ucraineni, rămași fără hrană și apă, au fost salvați de echipajul Salvamont Maramureș. Ei au petrecut mai multe zile în munți, după ce au trecut ilegal granița.

În septembrie, patru cetățeni ucraineni au fost recuperați de salvatorii montani din Maramureș, în condiții meteo dificile, după ce au traversat granița în România. Intervenția a avut loc pe ninsoare și viscol, iar ucrainenii, cu vârste cuprinse între 21 și 37 de ani, au fost evaluați și preluați de autorități fără probleme medicale.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”