Imagini superbe cu o plantă sălbatică rară, văzută recent în Maramureș. Pe cât e de frumoasă, pe atât e de otrăvitoare FOTO

0
Publicat:

O plantă extrem de frumoasă a fost văzută recent în Maramureș de către un grup de pasionați de drumeții. Unul dintre ei, Alec Portase, spune că planta protejată de lege este o raritate botanică, cel puțin prin aceste zone.

Liliacul sălbatic este o plantă rară, protejată de lege FOTO Alec Portase

Liliacul sălbatic, o plantă rară, înflorește devreme, la începutul primăverii, uneori chiar iese din zăpadă.

Mai întâi, îi apar florile, după care îi cresc frunzele. Este un arbust, care, în condiții prielnice, poate atinge înălțimea de cinci-șase metri. Este vorba despre Liliacul sălbatic (Daphne mezereum)”, spune băimăreanul Alec Portase, jurnalist pensionar, pasionat de drumeții.

De asemenea, el spune că de-a lungul vremii liliacul sălbatic a fost văzut foarte rar. „L-am văzut și fotografiat în doar trei locuri: la Vârful Pleștioara (șase exemplare), pe Piatra Rea, din Munții Țibleș (un exemplar), și la Baia Mare, în spatele unui bloc de pe B-dul București”, a explicat el.

Despre acesta din urmă spune că a dispărut în urmă cu câțiva ani.

Dacă aveți șansa de-a îl vedea undeva, doar bucurați-vă, mirosiți florile lui, au un parfum minunat, însă nu luați în gură nici flori, nici frunze, nici bacele lui roșii. Această frumusețe rară a naturii este foarte otrăvitoare”, mai explică el.

Pe cât de frumoasă, pe atât de otrăvitoare

Liliacul sălbatic înflorește în lunile aprilie-mai, iar la altitudini mai mari, de peste 1.500 de metri, poate fi văzut înflorit chiar și în luna iunie. Arbustul poate crește până la câțiva metri, iar florile sunt de culoare roz-purpuriu și sunt foarte parfumate.

Cu toate că lilacul care crește în grădină este folosit uneori pentru a aromatiza limonadele sau prăjturile de casă, atunci când vine vorba despre liliacul sălbatic, nu ar trebui să aveți asemenea idei. Planta este extrem de otrăvitoare datorită unor compuși toxici cum sunt mezerina și daphnina. Ingerarea lor duce la simptome precum dureri abdominale severe, dureri de cap, diaree, iritații ale pielii și chiar delir sau convulsii.

De altfel, iritațiile pe piele pot apărea chiar în urma contactului pielii cu substanțele otrăvitoare din plantă. Dacă aceste substanțe ajung și la gură, poate duce la inflamarea buzelor, a feței și salivare abundentă. În unele cazuri poate produce chiar decesul.

Liliacul sălbatic este o plantă protejată prin lege, după ce a fost intens culeasă și comercializată ca floare de sezon. De altfel, din 1975 mai multe țări europene au decis protejarea acestei frumuseți sălbatice.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"