Gafă de proporții a ISJ Maramureș. Într-o postare pe rețelele sociale a greșit anul Unirii Principatelor
0Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a făcut o gafă imensă într-o postare pe rețelele sociale în care se vorbea despre Unirea Principatelor Române: a greșit anul evenimentului. Eroarea a fost corectată ulterior.
Astfel, în loc de anul 1859, care este cel în care a avut loc marele eveniment istoric de la 24 ianuarie, pe rețeaua socială Facebook, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a notat anul 1857. Jurnaliștii de la publicația locală maramuresonline.ro au surprins greșeala și au taxat-o imediat.
„Cei care conduc destinele învățământului din Maramureș au pretenția ca elevii să fie bine pregătiți. Să ia nota 10. Corect. Dumneavoastră meritați nota 4. Aia cu care rămâneți corigenți. Pentru ce se iau salarii, domnilor? Alte comentarii sunt de prisos”, au spus ei.
Eroarea a fost corectată după aceea, astfel că postarea despre evenimentul istoric are acum data corectă.
Evenimentul de la 24 ianuarie 1859 a avut o însemnătate istorică majoră, prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, sub un singur domnitor, Alexandru Ioan Cuza.