Sfântul Ilie a venit în Bacău cu vijelie și copaci rupți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furtuna care a izbucnit și în județul Bacău în plină noapte a rupt mai mulți copaci sau i-a smuls cu totul din rădăcină. A fost nevoie de intervenția pompierilor și a angajaților de la spații verzi din cadrul Primăriei ca pe unele drumuri să se poate circula normal.

Străzile din municipiul Bacău, blocate de căderea copacilor în urma vijeliei, au fost Calea Republicii, Calea Moldovei, Nufărului și Alexei Tolstoi.

Tododată, un pom s-a rupt în jurul orei 22.00 și a căzut pe calea ferată, în halta Borzești de lângă municipiul Onești.

Două trenuri de persoane au avut întârziere aproape trei ore. „În toate situațiile s-a intervenit cu motoferăstraie și s-a eliberat rapid zona blocată de căderea copacilor", a declarat Andrei Grecu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Bacău.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști