FOTO Bacăul şi Chişinăul s-ar putea înfrăţi în viitorul apropiat. Se doreşte îmbunătăţirea relaţiilor economice şi culturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacăul şi Chişinăul s-ar putea înfrăţi în scurt timp FOTO Mircea Merticariu

Autorităţile băcăuane şi-au exprimat dorinţa de a înfrăţi municipiul Bacău cu Capitala Republicii Moldova în cadrul unei vizite oficiale care a avut loc de Ziua Culturii Naţionale, la Chişinău. Delegaţia condusă de viceprimarul Radu Ababei şi consilierii Ilie Bârzu şi Paul  Valerian Timofte au avut o întrevedere cu primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

Reprezentanţii Primăriei Bacău şi ai Consiliului Local au purtat cu primarul Chisinăului, Dorin Chirtoacă, o discuţie legată de oportunitatea înfrăţirii celor două municipii, ca bază legală pentru creşterea schimburilor economice şi culturale. „Ne cunoaştem bine cu colegii de la Bacău. Salutăm activitatea dânşilor, faptul că sunt atenţi cu noi, că sunt alături de noi la evenimentele importante. Vom trece în procedură tehnică, Consiliul municipal Bacău şi Consiliul Municipal Chişinău să aprobe acordul după care să avem o listă de priotităţi mai complexă, deoarece ni se va permite potrivit legii să avem mai multe cheltuieli bugetare în acest sens. Salut această iniţiativă“, a precizat primarul Dorin Chirtoacă.

Înfrăţirea celor două oraşe ar putea avea loc, potrivit viceprimarului Bacăului, în scurt timp. „Cred că am demonstrat necesitatea şi oportunitatea unui acord de colaborare între cele două municipii. Odată cu intrarea în Comunitatea Europeană a Moldovei, am fi primii care am beneficia de un astfel de acord, astfel am putea aloca şi fondurile necesare pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Avem deja experienţa unor relaţii foarte bune în ceea ce priveşte cultura şi învăţământul. Cred că în viitor vom avea şi în domeniul economic. Pentru toate acestea, astăzi s-a deschis calea pentru acordul de înfrăţire şi colaborare. Sper ca în scurt timp această înfrăţire să se înfăptuiască“, a spus dr. Radu Ababei, viceprimarul municipiului Bacău.

Consilierul local Ilie Bârzu, care a făcut primele demersuri pentru organizarea deplasării delegaţiei de la Bacău, crede că investiţiile oamenilor de afaceri moldoveni vor aduce noi locuri de muncă dar şi dezvoltarea municipiului Bacău.  „Se vor ivi oportunităţi pentru aducerea unor afaceri în Bacău şi Chişinău. Vom avea noi locuri de muncă, se vor crea premise pentru parteneriate public –private. Totodată se vor extinde proiectele educaţionale şi culturale. Înfrăţirea cu Chişinăul este deosebit de importantă pentru noi şi deschide premise inclusiv pentru dezvoltarea municipiului Bacău“, a spus consilierul Ilie Bârzu.

În următoarea perioadă va fi urmată procedura tehnică pentru iniţierea unui proiect de hotărâre, pe care Consiliul Local Bacău să-l aprobe, pentru înfrăţirea oraşelor Bacău şi Chişinău. În acelaşi timp, aleşii din Consiliul Municipal Chişinău vor trebui să fie de acord cu această înfrăţie, după care va fi semnat actul final şi se vor pune bazele unei colaborări mai strânse, cu implicaţii importante în plan economic, cultural şi educaţional.  

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate