Dubă de curierat furată cu totul. Hoțul a sustras bunurile din colete și a fost prins după o urmărire ca în filme

0
Publicat:

Un tânăr de 24 de ani a profitat de faptul că o dubiță a unei firme de curierat fusese lăsată pornită de către curier și a sustras-o, deși nu avea permis și era beat. Cu câteva zile în urmă, furase o altă dubiță folosind aceeași tactică.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști FOTO arhivă Adevărul

Pe 2 februarie, în jurul orei 13,00, polițiștii băcăuani au fost sesizaţi printr-un apel la 112, de către o tânără de 33 de ani, din Moineşti, că din parcarea amplasată pe strada Prieteniei, din municipiul Bacău, i-a fost sustras autoturismul inscripţionat cu sigla unei firme de curierat.

Polițiștii au făcut verificări în acest caz, autovehiculul fiind identificat de către o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău pe strada Bujorilor din localitate, precum și persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv, un tânăr de 24 de ani, din comuna Săuceşti.

După ce l-au urmărit cu autospeciala de Poliție, hoțul a abandonat dubița și a luat-o la fugă pe câmp, fiind prins la scurt timp de către polițiști.

Cercetările au fost preluate de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Bacău care au stabilit păgubita, curier în cadrul unei firme, s-ar fi deplasat pe strada Prieteniei, din municipiul Bacău, pentru a livra un colet, timp în care autoutilitara de serviciu ar fi fost staţionată cu motorul pornit. 

Nu avea permis auto și era beat

„Pe perioada cât aceasta ar fi livrat coletul, autoutilitara ar fi fost sustrasă de către tânărul, de 24 de ani, fiind staţionată de acesta pe digul din apropierea parcului Gherăieşti din municipiul Bacău. Totodată, bănuitul ar fi sustras din interiorul autoutilitarei o sumă de bani şi mai multe carduri bancare aparţinând păgubitei, precum şi alte bunuri din coletele aflate în autoutilitară, o parte din bunuri fiind identificate în apropierea locului faptei, unde ar fi fost ascunse de tânăr”, au precizat reprezentanții IPJ Bacău.

Anchetatorii au stabilit în urma verificărilor că hoțul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,53 mg/l alcool în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice la spital.

Polițiștii au descoperit ulterior că tânărului furase pe 30 ianuarie o altă dubiță parcată în municipiul Bacău, lăsată descuiată, cu cheile în interior.

Bărbatul este certat în prezent pentru două infracţiuni de furt în scop de folosinţă, două infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, o infracţiune de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi a două infracţiuni de furt.

Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 ore, fiind introdus în arestul I.P.J.Bacău.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică