Cum a reuşit o angajată a unei bănci să fure peste 100.000 de lei din casetele cu care trebuia să alimenteze un bancomat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 38 de ani, din Bacău, ofiţer bancar la o filială locală a Raiffeisen Bank, a fost condamnată pentru că a delapidat unitatea bancară cu o sumă importantă de bani.

Irina Ilie, ofiţer bancar la George Bacovia Bacău a Raiffeisen Bank, la data comiterii faptelor, a fost condamnată, în primă instanţă, de Judecătoria Bacău la un an şi două luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, fiind găsită vinovată de săvârşirea infracţiunii de delapidare.

Fosta angajată Raiffeisen Bank a recunoscut acuzaţiile în faţa instanţei, fiind judecată prin procedura simplificată. Aceasta a fost obligată de prima instanţă să respecte o serie de obligaţii şi să urmeze un program de supraveghere timp de doi ani, perioadă în care va trebui să realizeze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, la bazinul de înot sau la un cămin de bătrâni din Bacău. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au apreciat pedeapsa este prea blândă şi au contestat sentinţa, dosarul fiind înaintat Curţii de Apel Bacău, instanţă ce urmează a pronunţa sentinţa definitivă.

Faptele reţinute în sarcina Irinei Ilie au avut loc în martie 2015, iar ancheta a fost declanşată în urma sesizării celor de la Raiffeisen Bank. Concret, Irina Ilie a fost acuzată că în dimineaţa de 23 martie 2015 a sustras din casetele cu numerar pregătite în vederea alimentării ATM-lui agenţiei suma de bani 114.760 lei!

”În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut faptul că la data de 24.03.2015, inculpata Ilie (fostă Ghenade) Irina, ofiţer de tranzacţii clienţi la Raiffeisen Bank – Agenţia George Bacovia, a încărcat casetele ATM-ului, acestea fiind depozitate în camera de tezaur, urmând ca în dimineaţa zilei de 25.03.2015 să fie alimentat ATM-ul cu numerar. La data de 25.03.2015 deschiderea agenţiei şi alimentarea ATM-ului cu numerar au fost făcute de către inculpată împreună cu S. R.M., înlocuitorul directorului agenţiei. Au luat împreună casetele cu numerar din camera de tezaur şi le-au depozitat temporar în dreptul ghişeului de tranzacţii aferent casierului secundar R. G., care nu se afla la birou în ziua respectivă. S. R. M. s-a întors la biroul său pentru a lista email-ul ce făcea referire la suma alimentată şi numărul cupiurilor ce trebuie introduse în casetele ATM-ului. Inculpata a rămas singură cu casetele cu numerar şi a sustras cupiuri în  bancnote ce totalizează suma de 114.760 lei”, se menţionează în hotărârea Judecătoriei Bacău.

După declanşarea anchetei, fostul ofiţer bancar a achitat, în cinci rate, prejudiciul în totalitate. De altfel, recuperarea prejudiciului, recunoaşterea faptelor precum şi datele personale ale inculpatei, faptul că are studii superioare şi nu a a avut antecedente penale, i-au determinat pe judecători să îi aplice o pedeapsă spre minimum prevăzut de legea penală.

Mai multe pentru tine:
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie