Ce au păţit doi tineri care s-au distrat schiungiuind un câine. Pedeapsa maximă prevăzută de lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia de rănire sau schingiuire a animalelor când s-a descoperit că au chinuit un câine al unei femei, lovindu-l de mai multe ori cu diverse obiecte contondente.

Poliţiştii IPJ Bacău – Biroul pentru Protecţia Animalelor au reţinut pentru 24 de ore doi tineri, de 16 şi 22 de ani, pentru comiterea infracţiunii de rănire sau schingiuire a animalelor.

”Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, la data de 25 martie,  cei doi tineri, ambii din comuna Parincea, ar fi lovit în repetate rânduri, cu obiecte contondente, un câine ce aparţinea unei localnice, provocându-i leziuni”, a precizat IPJ Bacău.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept; practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive; organizarea de lupte între animale sau cu animale; folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea; rănirea sau schingiuirea animalelor.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Câini înfometaţi şi lăsaţi să moară de frig, salvaţi de poliţişti. Ce a păţit proprietarul animalelor

Cea mai mare pedeapsă aplicată în România pentru uciderea unui animal. Ritta şi-a salvat stăpânul cu preţul propriei vieţi

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice