Autostrada Bacău–Braşov va fi construită pe traseul stabilit iniţial. Petiţiile de modificare a rutei au fost ignorate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada A 13 Bacău-Braşov FOTO bacau.net

Locuitorii a două comune din judeţele Covasna şi Braşov ceruseră modificarea traseului invocând motive economice şi de mediu, dar CNAIR nu a ţinut cont de petiţii. Autostrada care va lega Bacăul de Braşov va avea 162 de kilometri şi va costa aproximativ 3,5 miliarde de euro.

O petiţie vizavi de traseul autostrăzii A13 a fost iniţiată de locuitorii comunei Ilieni, din judeţul Covasna. Sătenii s-au declarat nemulţumiţi de faptul că traseul propus de CNAIR va conduce la scăderea nivelului de trai al locuitorilor, dar şi la creşterea semnificativă a poluării de mediu şi a celei fonice.

Ulterior, au iniţiat o acţiune similară şi locuitorii din comuna Hărman, judeţul Braşov,  care spun că realizarea autostrăzii Braşov-Bacău presupune demolarea a mai bine de 50 de gospodării – majoritatea cu case construite în ultimii 10 ani – care se află pe traseul autostrăzii.

Casele din sat sunt răsfirate, iar în petiţie se menţionează că drumul va fi la o distanţă mai mică de 200 de metri de gospodării. De asemenea, autorii petiţiei au menţionat că realizarea drumului de mare viteză presupune izolarea unei părţi a satului aflată între un deal şi viitoarea autostradă.

Un alt impact al acestui proiect, susţin autorii petiţiei, constă în „afectarea drastică a traiului zilnic al populaţiei prin poluare, imposibilitate de deplasare la proprietăţile agricole, implicit imposibilitatea cultivării terenurilor proprii.

Impact negativ va avea proiectul şi asupra mediului, pentru că va duce la afectarea ecosistemului natural şi a biodiversităţii prin traversarea autostrăzii peste albia râului Olt – rezervaţie naturală cu specii de plante endemice protejate – Laleaua Pestriţă (Fritillaria meleagris L.) şi animale protejate – castorul. Tot despre acest proiect, iniţiatorii spun că va duce la „distrugerea parţială a digurilor de protecţie ce înconjoară şi apără satul Podul Oltului împotriva inundaţiilor”.

După analizarea petiţiilor, reprezentanţii CNAIR au anunţat că nu vor modifica traseul stabilit iniţial de proiectant.

5 milioane de euro-studiul de fezabilitate

Deşi termenul de finalizare a studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic era ianuarie 2023, Search Corporation, societatea care se ocupă de proiect, a cerut prelungirea lucrărilor până în vara lui 2023.

 ”În prezent, Prestatorul are în curs de realizare toate studiile de teren ce vor stă la baza întocmirii Studiului de Fezabilitate (studiu hidraulic şi hidrologic; studiu geotehnic; studiu topografic, studiu arheologic, obţinerea avizelor şi acordurilor, inclusiv obţinerea acordului de mediu).Menţionăm că nu au fost întâmpinate probleme de către societatea care realizează Proiectul Tehnic şi Studiul de Fezabilitate.” au transmis reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru bacău.net.

Contractul pentru proiectul „Elaborare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic de Execuţie pentru Autostrada Braşov-Bacău” pentru A13 a fost câştigat de Asocierea Search Corporation SRL – Primacons Group SRL în luna martie a anului 2020. Valoarea contractului este de aproximativ 5 milioane de euro (20.093.359,86 lei fără TVA ).

Până în acest moment, s-a efectuat o singură plata către Search Corporation – aproximativ 5% din suma totală. După finalizează studiilor, statul român trebuie să identifice surse de finanţare pentru autostrada A13 şi să scoată la licitaţie execuţia lucrărilor până la finalul anului 2023 sau începutul lui 2024.

A13 Bacău – Braşov în cifre:

162 de kilometri lungime şi un cost estimativ de 3,48 miliarde de euro;

25 de kilometri de poduri;

12 kilometri de tuneluri;

14 noduri rutiere;

21 de pasaje peste autostradă;

67 de podeţe peste canale şi văi.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Cea mai scumpă bucată de autostradă din România s-a împotmolit din nou. O firmă pierzătoare a contestat în instanţă VIDEO

Cum va arăta autostrada moldovenilor Focşani–Bacău. Tronsonul de 97 de kilometri a fost modelat 3D VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată