Un fermier a convins români plecaţi din ţară să revină acasă pentru salarii de 15.000 de lei

0
0
Publicat:

Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai mari fermieri din vestul ţării, spune că a convins mai mulți români plecaţi din ţară să revină acasă pentru salarii de 15.000 de lei și precizează că le oferă angajaţilor şi două mese pe zi, potrivit Agerpres.

Dimitrie Muscă. FOTO Facebook Dimitrie Muscă

Datorită unei producţii record la grâu, a putut creşte salariile faţă de anul trecut, când cei care conduc combinele primeau în mână 13.000 - 14.000 de lei, a explicat, joi, pentru Agerpres, directorul Combinatului Agroindustrial Curtici, Dimitrie Muscă.

Salarii motivante. „Trebuie să fim corecţi cu muncitorii”

Anul acesta, lucrătorii primesc 15.000 de lei, iar inginerii ajung să încaseze peste 18.000 de lei.

„Salariul este de 600 de lei pe zi bani în mână, înmulţit cu 25 de zile face aproximativ 15.000 de lei pe lună în mână, pe stat de plată, pentru cei care lucrează pe combină. Chiar şi aşa, nu sunt foarte mulţi bani, pentru că ei lucrează două schimburi pe zi, vin dimineaţa la ora 06,30 la lucru, îşi pregătesc combina, iar la 08,30 ies în câmp şi stau până seara la ora 22,00. Noi avem şi producţii record în acest an, deosebit de rentabile, astfel că oamenii îşi merită banii. La grâu, am avut o producţie de 9.320 de kilograme la hectar, pe o suprafaţă de 1.740 de hectare”, a spus Dimitrie Muscă.

Fermierul spune că în ultimii ani a reuşit să convingă mai mulţi muncitori români care se angajaseră în alte ţări să revină acasă, pentru a lucra în agricultură.

„Eu consider că trebuie să fim corecţi cu muncitorii, să aducem oamenii acasă din străinătate, nu să apelăm la nepalezi sau vietnamezi”, a mărturisit acesta.

Peste 500 de angajați

Dincolo de salariile motivante, fermierul arădean le oferă angajaţilor două mese pe zi, apă minerală şi cafea la discreţie.

În intervalele  în care nu se lucrează pe câmp, mecanizatorii primesc în fiecare lună între 5.000 şi 6.000 de lei, activităţile lor fiind la ateliere, unde întreţin utilajele.

550 de angajaţi lucrează la Combinatul Agroindustrial Curtici, unitate care gestionează ferme care au în total 50.000 de porci, 3.000 de vaci, 7.600 de hectare de terenuri agricole şi 36 de magazine de desfacere, în special pentru carne, produse din carne şi lactate.

Tot timpul este printre angajați

Amintim că fermierul arădean mărturisea, anul trecut, că de când se știe a fost zi de zi printre angajați și a pus umărul la bunul mers al firmelor, fiind mereu în câmp și la complexele de animale. De 30 de ani, Dimitrie Muscă se menține în vârf și a fost premiat an de an în cadrul Topului Firmelor organizat de Camera de Comerț Arad.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare