Trupul fetiței dispărute în apele Mureșului, găsit în stare de putrefacție. Maria a murit în noaptea de 30 aprilie 2023

0
Publicat:

Cadavrul fetiței de 7 ani dispărute în tragedia de la Periam Port (Arad), din noaptea de 30 aprilie 2023, a fost găsit pe malul unei insule a Mureșului dintre Șeitin și Nădlac (Arad).

Maria și fratele ei au pierit în ape FOTO arhivă personală

Anunțul a fost făcut de către reprezentanții IPJ Arad. Este vorba despre Maria, fetița care era de negăsit. În noaptea de 30 aprilie 2023, o barcă cu 12 persoane s-a răsturnat în apele Mureșului. Atunci mai multe persoane, printre care și copii, și-au pierdut viața. Doar trupul Mariei nu a fost găsit, deși a fost căutat luni de zile.

Polițiștii Secției 2 Rurală Arad au fost sesizați, miercuri seara, despre prezența unui cadavru, la malul unei insule din râul Mureș, între localitățile Șeitin și Nădlac. Cadavrul, în stare avansată de putrefacție, urmează a fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii profilului genetic, în vederea identificării”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.

Fratele ei, găsit în Ungaria 

Fratele Mariei a fost găsit în seara zilei de 9 mai 2023, în Ungaria.  

Pe rând, persoanele înecate au ieșit la suprafața, mai puțin fetița. Fratele ei a fost găsit în Ungaria și de atunci prin zona respectivă s-a căutat și trupul ei.

Amintim că în seara tragediei, 12 persoane se aflau într-o barcă, mult peste capacitatea ei. Barca s-a răsturnat, un copil a murit pe loc și alte 4 persoane - doi adulți și doi copii - au fost date dispărute. S-au mobilizat pompieri din Arad, Timiș și Ungaria, apoi au venit voluntarii și chiar o echipă din Olanda.

De exemplu, organizația de salvare Signi Zoekhonden a intervenit vineri, 19 mai 2023, pe Mureș, cu o echipă profesionistă de scafandri, cu sonare și cu cinci câini de căutare a cadavrelor în apă.

Aceștia sunt special dresați pentru a-și dezvolta abilitățile de detectare a mirosului specific rămășițelor umane, precum și tehnicile de căutare. Totodată pot salva și persoane cu semne vitale. Câinii sunt învățați să diferențieze mirosuri și să localizeze sursa lor. Abilitățile lor fac un atu de neprețuit în operațiunile de căutare-salvare pe apă”, era mesajul transmis de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului