PORTRET Lucian Coroian arădeanul care îşi trăieşte viaţa prin imagini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A făcut tot posibilul pentru a urma studii de specialitate pentru a se dedica pasiunii sale: imaginea. Fotografia şi imaginile video nu mai au secrete pentru Lucian Coroian.

PROFIL
Născut: 20.06.1977
Studii: Master în mass-media

Familie: Necăsătorit

 Le-a întors pe toate părţile tocmai pentru că dincolo de noţiunile abstracte, lucrul cu imaginea este pentru Lucian o preocupare care i-a schimbat radical gusturile. I se trage încă din vremea când era un copil.

„De mic mi-a plăcut şi am fost interesat de tot ce ţine de fotografie şi filmat. Cum la acea vreme nu toată lumea îşi putea procura un aparat de fotografiat, ca să nu mai vorbesc de cameră de filmat, mi-am făcut antrenamentul prin casă. Luam în mâini diferite obiecte pe care le comparam cu o cameră sau un aparat de fotografiat şi exersam cu ele. Era mai mult un joc, dar care mi-a prins foarte bine pentru ceea ce a venit mai târziu”, povesteşte Lucian Coroian.
În timp, jocul din copilărie l-a trasformat într-o activitate permanentă şi profesionistă, ceea ce i-a adus aprecierea colegilor şi colaboratorilor săi.

Arhive speciale
Şi-a dorit enorm să studieze şi să intre în marea familie a mass-mediei, iar la sfârşitul anilor 90 soarta i-a surâs şi a reuşit să calce pragul Televiziunii Arad, căreia i-a rămas fidel până în prezent. „Prima dată am ajuns la televiziune în 1998 şi de atunci sunt îndrăgostit de ea. Puţini ştiu că fiecare operator are o amprentă proprie, cea vizuală. În funcţie de imagini, un ochi antrenat poate identifica cine a realizat o producţie de televiziune sau alta”, spune arădeanul.

Pentru a nu pierde niciun moment din viaţa sa şi a celor din jur, dar nici din viaţa de zi cu zi a urbei de pe Mureş, Lucian Coroian imortalizează orice moment chiar şi atunci când nu se află la locul de muncă. După ani buni de televiziune, arădeanul profită de orice moment pentru a lua camera de filmat în mână şi pentru a imortaliza clipele fericite ale celor din jurul său. „Îmi ocup timpul liber fie în spatele aparatului de fotografiat, fie a camerei de filmat”, mărturiseşte Lucian Coroian.

După mulţi ani de activitate, pe lângă arhivele de la Televiziunea Arad, Lucian Coroian se poate lăuda şi cu o arhivă personală impresionantă. De la clipele speciale din familia sa şi până la cei mai importanţi oamenii politici şi preşedinţi de stat care au venit în Arad, toate se regăsesc în colecţiile pe care cameramanul le păstrează cu multă atenţie.

Întrebări şi răspunsuri

Care a fost cea mai mare provocare?
Cea mai mare provocare am trăit-o chiar în anul în care m-am angajat ca operator imagine la televiziune. În 1998 naţionala de fotbal a României a jucat contra Ungariei, la Budapesta. Din întâmplare am ajuns în mijlocul „ultraşilor” maghiari şi am crezut că voi fi linşat. Am scăpat datorită poliţiei maghiare.

Te vezi făcând altceva?
În nici un caz. Nu mă văd făcând altceva pentru că nu ştiu să fac altceva. Nu mă văd în spatele unui birou pentru că îmi place prea mult viaţa de teren.

Ce-i place
„Îmi place seriozitatea. Chiar dacă pierd într-o afacere, îmi place să-mi menţin prima ofertă sau prima alegere. Îmi place foarte mult să fac poze, nuduri, peisaje sau portrete. Am o colecţie consistentă de fotografii cu toţi preşedinţii de după revoluţie şi cu regele Mihai I”.

Ce nu-i place
„Nu-mi place politica şi nici politicienii care promit şi nu îşi respectă promisiunile. Nu-mi plac oamenii lacomi şi nici cei care sunt otrăviţi de sentimentul invidiei”.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate