Camere și bucătării de lux pentru deținuții aflați în regim deschis. Cum arată spațiile de cazare FOTO

0
Publicat:

Dan Halchin, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), fostul director al Penitenciarului Arad, se arată încântat de modul în care se desfășoară proiectele prin care deținuții aflați în regim deschis își desfășoară pedeapsa. Este vorba despre cazări în condiții decente, cu toate cele necesare. 

Camera de la regim deschis FOTO Facebook Dan Halchin

„După 40 de locuri la Ploiești și 84 la Timișoara, acum 47 de noi locuri de cazare la standarde decente în Bistrița. Deținuții din regim deschis, dornici să muncească și să respecte regulile au și aici prilejul de a-și executa pedeapsa în afara penitenciarului, într-o locație decentă, pe cheltuiala angajatorului. Felicitări directorului Lucian ȘIMAN și echipei sale pentru curaj și determinare. Proiectul va demara săptămâna viitoare, după eforturi de comunicare și pregătire ce au durat aproape șase luni. Încă un pas în sensul combaterii supra-aglomerării din penitenciare și în sensul măsurilor concrete de reintegrare socială. Tot respectul”, este mesajul lui Dan Halchin, postat pe pagina de Facebook alături de câteva fotografii.

Din acestea se vede că deținuții au condiții de lux, dacă este să ne raportăm la camerele din penitenciare.

Dan Halchin, directorul Penitenciarului Arad, a fost promovat, în data de 1 aprilie 2021, în funcția de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). De la început acesta a declarat că dorește ca penitenciarele din România să nu mai fie așa de aglomerate.

Ce atribuții are un director general de penitenciare

Atribuțiile postului de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor: conduce întreaga activitate a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor și o reprezintă în raporturile cu Ministerul Justiției și cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, cu alte autorități, instituții publice și organizații centrale și locale, precum și cu persoane juridice și fizice din țară și din străinătate, în limita competențelor stabilite de ministerul justiției; emite decizii şi instrucţiuni în domeniul de activitate, precum și decizii şi instrucţiuni cu caracter normativ, pentru aplicarea în mod unitar în sistemul administrației penitenciare, a prevederilor privind obiectivele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; îndeplinește calitatea de ordonator secundar de credite, calitate care poate fi delegată în condițiile legii.

Cui se aplică regimul deschis

Regimul deschis conferă deţinuţilor posibilitatea de a se deplasa neînsoţiţi în interiorul locului de deţinere, de a presta muncă şi de a desfăşura activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral- religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în afara locului de deţinere, fără supraveghere.

(1) Regimul deschis se aplică deţinuţilor condamnaţi la pedeapsa închisorii de cel mult un an, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Lege.

(2) Regimul deschis se aplică şi:

a) deţinuţilor clasificaţi iniţial în regimul semideschis care au avut o bună conduită şi au făcut eforturi serioase pentru reintegrare socială;

b) în mod excepţional, deţinuţilor condamnaţi la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani, în considerarea naturii, modului de săvârşire a infracţiunii şi a persoanei acestora, în conformitate cu art. 37 alin. (2) din Lege. Dispoziţiile art. 65 alin. (2) lit. c) se aplică în mod corespunzător.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete