Povestea lui Jean Moscopol, marele trubadur care s-a opus comunismului. În ce context l-a făcut „bou“ pe Petru Groza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jean Moscopol, celebru interpret în perioada intebelică, a sfidat regimul comunist compunând cuplete împotriva regimului Groza. Interpretul cunoscutelor melodii ”Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara” sau ”Ce e românesc nu piere” a scăpat de represalii fugind din ţară şi trăindu-şi restul vieţii în anonimat, în exil.

Jean Moscopol se înscrie în galeria marilor trubaduri pe care i-a avut România interbelică. În anii '30, numele interpretului a fost la fel de cunoscut precum cel al lui Cristian Vasile sau Zavaidoc. Timpul şi regimul comunist l-au sortit uitării şi, deşi astăzi melodiile sale sunt în continuare cunoscute, numele de Jean Moscopol nu spune mai nimic românilor.

Jean Moscopol, pe numele său real Ioan Moscu, s-a născut în 1903 la Brăila, într-o familie de greci. Mama sa, Terpsihore, era din Constanţa, în vreme ce tatăl, Lascăr, originar din Grecia, se stabilise în Brăila. Talentul l-a moştenit din familie, din partea mamei. Pentru prima dată a cântat, copil fiind, în corul bisericesc. A făcut liceul la Galaţi, la Liceul Pelarinos, iar pe parcursul studiilor liceale a învăţat cinci limbi străine.

După liceu a vrut să urmeze o carieră tehnică şi s-a înscris la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Nu s-a despărţit însă de muzică şi a început să cânte, în capitală, la un restaurant. Angajat la Întreprinderea Optică ”Lares”, a fost trimis de şefi la specializare la Berlin. Ajuns în Germania, Jean Moscopol şi-a urmat visul şi s-a înscris la Conservator.

La întoarcerea în ţară s-a înscris la Conservatorul Lyra, la clasa de Canto şi s-a angajat ca funcţionar la Brăila.  În 1924 s-a mutat la Bucureşti şi s-a angajat funcţionar la bancă. S-a reînscris la Facultate, la Secţia de Aeronautică. Cum muzica a rămas în continuare marea sa pasiune şi-a făcut o mică trupă cu care a început să participe la concursurile organizate de Institutul Electronic şi Radiofonic.

Un burlac celebru

Drumul spre succes i s-a deschis în 1929. A ajuns să cânte în celebrul bar bucureştean Zissu, care funcţiona pe Calea Şerban Vodă, şi odată cu intrarea în lumea artistică a primit şi noul nume de scenă: Jean Moscopol. Şi-a câştigat admiraţia publicului datorită timbrului vocal deosebit şi a fluieratului inconfundabil cu care îşi presăra melodiile. Popularitatea sa a crescut într-un an atât de tare încât se spune că cei care călcau prin barul Zissu o făceau special pentru a-l asculta.

În 1929, când reprezentanul unei casei de discuri din Londra l-a auzit cântând la Zissu i-a propus să-şi înregistreze muzica. Primele discuri le-a făcut la Viena şi vocea sa s-a făcut auzită în întreaga ţară. La revenirea în ţară şi-a făcut debutul şi pe posturile de radio. A fost angajat definitiv de Casa His Master s Voice în 1931, când în România era deja o celebritate.  A devenit artist profesionist, după ce şi-a luat licenţa. La Berlin, acolo unde şi-a înregistrat discurile i s-a propus să rămână definitiv în Germania, dar a preferat să revină în ţară.

În anii 30, perioada sa de glorie, a cântat în cele mai renumite restaurante şi cafenele din Bucureşti. A reuşit să înregistreze peste 300 de cântece. Şlagărele sale, precum ” Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara” sau ” Cel mai divin tango”, erau cunoscute în toată ţara. O vreme a lucrat la Teatrul de Revista "Alhambra" intepretând  roluri diverse în mai multe  operete. Deşi era admirat de reprezentantele sexului frumos şi extrem de curtat, Jean Moscopol nu s-a căsătorit niciodată. A fost un burlac convins şi numele său nu a apărut pe niciun certificat de căsătorie, decât pe post de martor, la cununia unei surori.

Sfârşitul războiului l-a prins la Berlin. Moscopol, patriot convins , intepretul cunoscutului cântec ” Tot ce e românesc nu piere” a făcut tot posibilul să se întoarcă în ţară, în ciuda vremurilor tulburi. A încercat să treacă Dunărea înotând, încercare nereuşită care l-a adus în prag de moarte. Peripeţia artistului s-a încheiat după ce l-au salvat nişte pescari iugoslavi.

Cuplete împotriva regimului

După război, cariera interpretului a intrat în declin. Moscopol a refuzat să se supună sovieticilor şi şi-a condamnat colegii care s-au transformat în aplaudaci ai lui Groza. În semn de protest a început să scrie cuplete anticomuniste, agreate de public, dar condamnate de regim. Într-una dintre celebrele sale cuplete împotriva regimului -”Guvernul comunist” , îl critică pe scriitorul Mihail Sadoveanu pentru poziţia sa pro-sovietică. Multe dintre versurile compuse de Moscopol l-au vizat pe Petru Groza.

”Ce frumoasa este viata/ Când joci tenis dimineata Iar la prânz te deranjezi/ Să-ţi dea ruşii să semnezi Ce bine-i să-ţi zica tie/ Doctor în chinezarie Şi în prezidiul cel nou/ Petre Groza în loc de bou Ce frumoasă este viaţa/ Când te plimbă ca paiaţa Ruşii pe la Moscova/ Şi pe la Varşovia” (Petru Groza, sluga)

Fuga din ţară

Realizând că  nu va avea viaţă bună sub regimul comunist, Moscopol a fugit din ţară în 1947 , ajutat de actriţa Elvira Popescu, stabilită la Paris. O vreme a stat prin mai multe oraşe europene. A fost colaborator al postului de radio Europa Liberă unde a continut să transmită mesaje anti regim românilor aflaţi în ţară. În final s-a stabilit la New York. Aici a ajuns să fie liderul comunităţii de români expatriaţi. În America a continuat să scrie cuplete împotriva regimului, cu gândul la cei rămaşi în ţară.

"Într-o ţară comunistă/ Când eşti fire arivistă  Şi ai şi-un caracter sinistru/ Poti ajunge repede ministru  După ce încasezi la prime/ Şi te faci partaş la crime  Eşti băgat la închisoare/ Si apoi condamnat pentru trădare. Comunismul întai te ajută/ Şi apoi...te execută."

Jean Moscopol a rămas în America până la finalul vieţii. A murit în 1980, în anonimat, departe de ţară. Cum după fuga lui, comuniştii i-au distrus mare parte din discuri, în urma sa au rămas foarte puţine amintiri ale talentului cu care şi-a încântat contemporanii.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”