Infrastructură şi utilităţi pentru cartierul care se ridică pe terenurile fostei unităţi militare din Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se vor construi 16 case prin ANL, în regim ipotecar

Cartierul de la marginea Alexandriei, amenajat pe locul fostei unităţi militare, începe să prindă contur. Se lucrează la utilităţi şi infrastructură rutieră.

Consiliul local al municipiului Alexandria a aprobat în şedinţa extraordinară devizul general actualizat pentru obiectivul de investiţii “Infrastructură şi utilităti pe Şoseaua Turnu Măgurele – incinta fostei U.M. în Municipiul Alexandria, judeţul Teleorman” finanţat în cea mai mare parte prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

 “La Unitatea Militară, înţelegând aici infrastructă rutieră şi utilităţi, nivelul realizărilor nu depăşeşte 12%. Aici avem mult de lucru, adică tot anul 2017. La acest obiectiv, fiind vorba de un cost per metru pătrat finanţat de către statul român undeva la 70% din valoarea totală a lucrărilor, restul este cofinanţare din partea municipiului, bani pe care o să-i prevedem cu siguranţă în bugetul local când o să-l aprobăm”, a declarat primarul Victor Drăguşin.

Obiectivul de investiţii vizează canalizare pluvială, canalizare menajeră, alimentare cu apă, două staţii de pompare pluvială şi menajeră, iluminat public, străzi, trotuare. Valoarea investiţiei este de 9.548.969,72 lei.

Terenul propus pentru amenajarea infrastructurii şi utilităţilor în incinta fostei Unităţi Militare din municipiul Alexandria are o suprafaţă totală de 154.000 m.p. din care 29 685 mp reprezintă suprafaţa străzilor şi aleilor propuse, 3500 mp- suprafaţă spaţii verzi, suprafaţă spaţii servicii – 17 500 mp, suprafaţă terenuri pentru construcţii – 44 100 mp şi suprafaţă campus – 59 215 mp.

 Pe terenurile fostei unităţi, în vecinătatea campusului Valahia , edilii au trasat străzile încă din 2011 , acesta fiind primul pas în conturarea unui cartier rezidenţial. Străzile au fost botezate după numele unor domnitori precum Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare sau Vlad Ţepeş. Tot aici au fost scoase la licitaţie şi atribuite 86 de locuri de casă care au între 370 şi 572 de metri pătraţi. În acelaşi cartier se vor construi prin ANL 16 case în regim de credit ipotecar . 

Preţul unei case este de maxim 60.000 de euro. Casele, cuplate două câte două, se vor construi pe parcele individuale cu suprafeţe cuprinse între 291,00 mp şi 317,00 mp. Fiecare locuinţă va avea o suprafaţă construită de 64,70 mp, o suprafaţă desfăşurată de 129,40 mp, o suprafaţă utilă de 100,57 mp, regim de înălţime parter+mansardă şi un preţ maxim de 60.000 de euro Proiectul cuprinde locuinţe cu 3 camere (o cameră de zi şi două dormitoare), dependinţe (bucătărie, grup sanitar, baie, terasă exterioară), curte deschisă cu loc de parcare şi alee pietonală de acces în faţă, curte împrejmuită în spate, branşamente cu contorizări individuale la utilităţi.

În noul cartier se va ridica şi Palatul de Justiţie Alexandria unde se vor muta Tribunalul Teleorman şi Judecătoria Alexandria, obiectivul urmând a fi finanţat cu bani de la Guvern. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele