Angajaţii primăriei Alexandria, dar şi gunoierii nu vor să mai muncească fără bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La protestul organizat de profesori săptămâna trecută au participat şi funcţionari din cadrul Primăriei Alexandria

Pentru că nu şi-au primit salariile din cauza faptului că bugetul muniipiului reşedinţă de judeţ este blocat în instanţă de mai bine de două luni, funcţionarii publici, dar şi angajaţii Administraţiei Domeniului Public ar putea sista orice fel de activitate.

Nu mai este un secret pentru nimeni că în Teleorman lucrurile în administraţiile publice locale nu mai merg bine. Scandalul dintre Prefectură şi câteva primării, printre care se numără şi Alexandria a luat o întorsătură dramatică. Din cauza faptului că bugetele au fost atacate, funcţionarii publici, gunoierii, profesorii şi toţi cei care îşi primeau lefurile de la primărie aproape că mor de foame. Oamenii spun că nu mai au bani de pâine, au rate neplătite la bănci, la care li se adaugă penalităţi pentru fiecare zi de întârziere şi nu mai au bani să îşi crească copii.

Alexandria ar putea deveni un morman de gunoaie

Salariaţii Primăriei Alexandria, precum şi cei ai ADP, poliţişti locali şi cei de la Terma Serv sunt disperaţi. Au bătut la toate uşile autorităţilor pentru a le rezolva problema lefurilor, dar nu au găsit înţelegere pe nicăieri. Liderii din sindicat ale acestor instituţii susţin că oamenii au ajuns la capătul puterilor şi ameninţă cu vor înceta activitatea. „Eu nu mai am argumente să îmi fac colegii să muncească fără bani. Cei 143 de angajaţi din cadrul Primăriei sunt disperaţi pentru că nu au bani să îşi ia o pâine. Avem aici o familie, în primărie, sunt soţ şi soţie şi pur şi simplu plângeau în birou pentru că nu mai au bani să le dea copiilor. Pe această cale aş vrea să rog colegii, cel puţin pe cei care lucrează cu publicul să asigure minimum de activitate”, ne-a spus Alexandru Ceciu, liderul de sindicat al PRIMALEX Alexandria.
Sindicaliştii spun că e o chestiune de câteva zile până când funcţionarii publici nu vor mai vrea să munceasc, la fel ca şi cei de la gunoi. „Nu ştim ce să mai facem. Oamenii sunt disperaţi. Gândiţi-vă că cei 171 de salariaţi au lefuri de 500-600 de lei şi de-abia îşi luau mâncare. Ca să vedeţi în ce situaţie am ajuns că am rugat oamenii de afaceri din oraş, firmele care fabrică mezeluri şi alte produse să ne ajute să le dăm oamenilor produse să pună pe masă. Ei ne-au ajutat şi le-am dat salam şi alte bunuri să aibă ce mânca. Gîndiţi-vă că cei care mătură străzile sunt oameni foarte săraci”, a spus şi Lilian Roşu, sindicalistul de la ADP Alexandria.

Profesorii spun că până miercuri nu vor mai intra la ore

Deşi au protestat săptămâna trecută şi au făcut numeroase sesizări la minister, problema salariilor profesorilor, afectaţi din acelaşi motiv, blocarea bugetului nu s-a rezolvat. Tudor Spiridon, de la Sindicatul „Spiru Haret” susţine că dascălii vor mai merge la cursuri cel mult până miercuri dacă situaţia nu se remediază. Ba, mai mult, şcolile ar putea fi închise din această săptămână pentru că furnizării de agent termic şi energie electrică ameninţă cu sistarea servciului, din cauza facturilor restante.


Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Economiști: Vânzările de mașini electrice Tesla, afectate substanțial în SUA de politica partizană a lui Elon Musk
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Regele britanic care se purta mai bine cu amantele, decât cu soția! Pe iubite le răsfăța cu bijuterii și palate, nevasta era complet ignorată