Activitatea aleşilor locali, o necunoscută pentru alexăndreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru majoritatea alexăndrenilor, consilierii locali sunt nişte iluştrii necunoscuţi, iar activitatea lor din actualul mandat  rămâne o enigmă. Doar doi din cei 21 de consilieri locali şi-au depus rapoartele de activitate şi le-au publicat pe site-ul primăriei. Restul aleşilor au neglijat acest aspect, dar au scuze pentru lipsa rapoartelor.

Dacă un alexăndrean de rând are curiozitatea să afle ce au făcut aleşii locali în ultimul an, ce iniţitive au avut pentru urbe sau ce probleme au ridicat în parlamentul local, nu are nicio şansă să afle acest lucru. Asta pentru că majoritatea consilierilor locali au omis să-şi depună rapoartele de activitate. Pe site-ul Primăriei Alexandria la secţiunea dedicată rapoartelor consilierilor locali apar doar două documente, pentru că doar doi consilieri, Eugen Jieanu şi Nicolae Mârzan, şi-au găsit timp să-şi prezinte activitatea. Acestora li se alătură primarul Victor Drăguşin care şi-a publicat şi el date din activitatea întreprinsă în ultimul an.
Obligativitatea depunerii raportului de activitate anual este prevăzută de Legea 393/2004 privind statulul aleşilor locali. Articolul 52 din Legea 393/2004 stabileşte faptul că „fiecare consilier, precum şi viceprimarul sunt obligaţi să prezinte un raport anual de activitatea care va fi făcut public prin grija secretarului”. Aleşii locali alexăndrenii au uitat de această obligaţie. Chestionaţi de reporterii ADS Alexandria, mai toţi cei care au uitat să-şi depună rapoartele, au găsit şi scuze pentru acest lucru.

„ Trebuie să îţi aduci aminte ce ai făcut în ultimul an”

Unul dintre consilierii care nu a depus raportul de activitate este Ion Pană. Consilierul susţine că lucrează la document, dar mai durează până  îl va finaliza .” Nu l-am depus încă. Este în lucru. Trebuie să îţi aduci aminte ce ai făcut într-un an întreg şi nu e chiar uşor. O să îl depun” a promis  Ion Pană. Şi viceprimarul Ioan Voicu susţine că a lucrat la document. „ Eu  am strânse datele, nu le-am depus încă. O să le depun” a spus Ion Voicu.
Alţi aleşi sunt de părere că depunerea documentului este mai puţin importantă, şi că faptele vorbesc. Este cazul consilierului Florea Voicilă care spune că are contacte zilnice cu electoratul şi că acesta ştie ce a făcut el în ultimul an. „  Nu ştiu cât contează acea hârtie. E mai important să faci ceva pentru oameni, decât să depui o hârtie în care să scrii vrute şi nevrute. Eu mă întâlnesc zilnic cu oamenii din oraş, ei ştiu cine sunt şi ce am făcut pentru ei. Oricum, o să depun şi raportul în următoare perioadă” a spus Florea Voicilă.

Obligaţie legală şi morală

Eugen Jieanu, unul dintre consilierii care şi-a depus anual raportul spune că a făcut-o din două motive. „ În primul rând pentru că este o obligaţie legală şi în al doilea rând pentru că este o chestiune morală. Ai primit nişte voturi de la oameni, este obligatoriu să le transmiţi ceea ce ai făcut” spune consilierul.
Legea care prevede obligativitatea depunerii rapoartelor de activitate , nu prevede însă şi sancţiuni. În aceste condiţii, aleşii care au omis să-şi depună rapoartele de activitate, nu riscă nimic, în afara unei „ penalizări” din partea electoratului.

Alexăndrenii habar nu au ce au făcut aleşii în ultimul mandat!

Alexăndrenii recunosc că nu ştiu prea multe despre aleşii lor şi că, pe cei mai mulţi dintrei ei nu i-au mai văzut din campania electorală. „ Nu am auzit să facă vreunul ceva notabil pentru oraş. O să scoată capul la anul, când vor veni să ceară voturi. Atunci o să vină să spună şi ceea ce au făcut”, ne-a spus Lidia Mircea, o alexăndreancă de 40 de ani. Alţii cetăţeni recunosc că şi-au  mai văzut aleşii la televizor, graţie transmisiunilor în direct ale şedinţelor de Consiliu local, dar că impresia cu care au rămas nu a fost tocmai una bună. „ I-am văzut la televizor când se ceartă. De cele mai multe ori nu am înţeles nimic. Nu îi cunosc după nume, care cine e.” a recunoscut şi Sandu Pârvu, un alexăndrean de 62 de ani.

Consilierii judeţeni, mai disciplinaţi

Spre deosebire de aleşii locali de la Alexandria, consilierii judeţeni sunt mult mai disciplinaţi. Pe site-ul instituţiei pot fi consultate toate rapoartele de activitate , din toţi anii de mandat care s-au scurs. „ La noi rapoartele se depun anual, la mape într-o primă fază, apoi sunt publicate pe site. Nu este deloc dificil. Activitatea fiecărui consilier este publică şi este normal să fie cunoscută şi de alegători”, ne-a declarat Ilie Bălan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Teleorman

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham