Prima promoţie la Şcoala Profesională Germană din Alba Iulia. Absolvenţii vor lucra la companii româneşti şi străine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima promoţie de absolvenţi de la şcoala germană. Foto: alba24.ro

Şcoala Profesională Germană din Alba Iulia a sărbătorit prima generaţie de elevi. 36 de tineri au absolvit în acest an cursurile şcolii. Pe parcursul celor doi ani de studiu, tinerii au învăţat o meserie, au beneficiat de spaţii moderne pentru practică şi acces la activitatea unor firme importante din judeţ. În final 95% dintre aceştia au fost angajaţi la companiile partenere.

Absolvenţii vor lucra la companiile Star Transmission SRL, Supremia Grup SRL, Ipec SA, Bosch Rexroth SRL şi Saturn SA, la care au şi efectuat practica în perioada şcolarizării. La ceremonia de absolvire a primei generaţii de elevi, care a avut loc vineri, 7 august, începând cu ora 10.00, au participat preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman, inspectorul şcolar de specialitate – învăţământ tehnic din cadrul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Alba, Alexandra Popa, managerul general Star Transmission, Bernd Krottmayer, directoarea Şcolii Profesionale Germane Alba Iulia, Carmen Sînc, cadre didactice şi elevi.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, modelul şcolii trebuie să fie şi o să fie urmat în continuare. „Îmi doresc ca modelul acesta să se extindă în întreg învăţământul românesc, dacă vrem ca fiecare dintre copiii noştri să lucreze şi să se dezvolte economia. Eu sunt convins că şi instituţiile statului, cele care au obligaţia să gândească, să întrebe în stânga şi în dreapta, şi pe mediul de afaceri dar şi pe părinţi, o să ia deciziile corecte la un moment dat”, a transmis Ion Dumitrel, citat de alba24.ro.

Managerul general al Star Transmission, Bernd Krottmayer a afirmat că acest moment este un vis devenit realitate. ”Nu am gândit că putem să dezvoltăm aşa de repede o şcoală profesională duală, după un model german, şi astăzi stăm aici împreună şi felicităm pe primii absolvenţi. Nu a fost uşor dar sunt convins că asta este o bază pe care putem să dezvoltăm în continuare, vrem să ajutăm şi să oferim şi alte direcţii de dezvoltare pentru viitor. Este o bază şi o posibilitate şi pentru învăţământul din România să se dezvolte în continuare pentru o piaţă de muncă care este şi pentru noi ca şi investitori, din când în când, dificilă. Dezvoltăm foarte repede, dar pentru asta avem nevoie de angajaţi calificaţi şi e mult mai uşor atunci să continuăm cu investiţiile aici în ţară”, a transmis Krottmayer.

În cadrul ceremoniei de absolvire, elevii care au obţinut rezultate bune la învăţământ au fost premiaţi.

”Ca şi Inspectorat Şcolar care lucrăm şi pe fundamentare de plan de şcolarizare, exemplul vostru deja se vede în fundamentarea planului de şcolarizare pentru această unitate de învăţământ şi în realizarea planului de şcolarizare. Aş dori să fiţi un exemplu de bună practică, să veniţi la începutul anului şcolar să vă întâlniţi cu cei care acum, în acest an, vor începe şcoala, să le împărtăşiţi din experienţa voastră, să putem împreună să popularizăm rezultatele obţinute de această unitatea de învăţământ”, le-a transmis absolvenţilor, inspectorul Alexandra Popa.

Pe aceeaşi temă:

Rezultate Evaluarea Naţională 2015 Alba. Patru elevi au media 10, iar 71 au primit nota maximă la una dintre probe

Rezultate Evaluare Naţională 2015 Alba. Ce note au luat elevii din Alba

Evaluare Naţională 2015 Alba. Subiecte Matematică

Evaluarea Naţională 2015 Alba. Elevii susţin că subiectele la Română au fost accesibile

Evaluarea Naţională 2015 Alba. Subiecte Limba Română - basmul şi ia românească. Rezolvări, pe adevarul.ro

Evaluarea Naţională 2015 Alba. Subiecte Limba Maternă. La Limba Maghiară a picat poezia şi monologul

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid