Povestea lui Vetălău, strănepotul văduvei care l-a inspirat pe Agârbiceanu în cunoscuta nuvelă Fefeleaga FOTO
0La poalele Detunatelor, rezervaţii naturale spectaculoase, care atrag numeroşi turişti în fiecare an, Gheorghe David a ridicat un popas pentru oricine vrea să se bucure de aer curat, şi duce mai departe faima şi legendele Sofiei Danciu, protagonista nuvelei „Fefeleaga“
Gheorghe David, zis „Vetălău“, locuieşte în comuna Bucium, judeţul Alba, de mai bine de 20 de ani, loc unde s-a retras după ce şi-a petrecut întreaga tinereţe lucrând în Valea Jiului. Aşa că s-a pensionat, în 1999, şi s-a întors acasă, în locul unde Detunata Goală şi Detunata Flocoasă, monumente ale naturii emblematice pentru Munţii Apuseni, stau faţă în faţă.
Bărbatul povesteşte că la popasul Fefeleaga au ajuns şi vizitatori de pe alte continente: „Am avut turişti din Elveţia, din Botswana chiar, din America, de mă şi dor mâinile seara de câtă engleză vorbesc… Dar mă bucur când vin oamenii şi sper – asta-i mintea me’ îngustă – că viitorul îi numai al turismului şi al turistului. De exemplu, am nişte prieteni din Toronto care or tot vinit aici şi care mi-or spus în faţă: «Noi, dacă am avea Detunata, am trăi toţi după ea»“.
Popasul este format dintr-un grajd, construit cu dezertori din Primul Război Mondial, folosit apoi de aceştia drept ascunzătoare, şi un fel de şopron ridicat mai recent din scânduri. Locul nu oferă, evident, condiţii de hotel, dar reprezintă o experienţă cu totul inedită. Pe timpul verii, păşunea din jurul popasului este plină de corturi ale turiştilor care vin să petreacă puţin timp în natura sălbatică a Apusenilor.
Popasul Fefeleaga
Gheorghe David are acum 79 de ani şi ar vrea să vândă popasul turistic şi terenul aferent unui întreprinzător mai tânăr, care să poată să şi investească bani în dezvoltare şi în întreţinere. Până atunci, continuă să îi întâmpine pe toţi turiştii care urcă la Bucium, la 1.000 de metri altitudine, cu celebrele plăcinte moţeşti.
ODIHNĂ LA POPASUL FEFELEAGA
Deschis la minte şi la suflet, „Vetălău“ istoriseşte cu drag, atât călătorilor însetaţi, aflaţi în trecere, cât şi celor dornici să înnopteze – câteva zile sau câteva săptămâni, după voia inimii –, povestea bunicilor şi a străbunicilor lui, a casei bătrâneşti şi a splendidelor locuri de vizitat. „Bunicul meu s-o însurat cu fata cea mare a lu’ Fefeleaga – o chema Maria. Lui i se zicea Niculae a Vetii, pe scurt, Vetălău. Eu seamăn mult cu el şi de-aia mi să zice şi mie aşa“, spune bărbatul.
Ultimii 11 ani din viaţă, Sofia Danciu – femeia a cărei viaţă l-a inspirat pe Ion Agârbiceanu – a locuit împreună cu familia fiicei celei mari în casa din bârne de lemn de la Bucium, care a rămas pe proprietatea lui Gheorghe David. Din păcate, locuinţa a fost distrusă într-un incendiu, în 2014, însă Vetălău încearcă să o reconstruiască, fix aşa cum era odinioară.
Gheorghe Dafvid, zis Vetălău. Foto: Facebook/ Popasul Fefeleaga
Sofia a avut şase copii, două fete şi patru băieţi. Trei au murit la scurtă vreme de la naştere, doi s-au stins după vârsta de 30 de ani. În povestirea lui Agârbiceanu, drama familiei este puţin schimbată: Fefeleaga avea cinci copii care au murit înainte de a împlini 15 ani. Maria, bunica lui Vetălău, a fost fiica cea mare a Sofiei şi i-a dat nepotului o moştenire de nepreţuit: şaua şi corfele care l-au lăsat fără piele pe spate pe Bator, calul personajului din nuvelă, cu care Fefeleaga scotea piatră din galeriile miniere pentru a o vinde ca să supravieţuiască.
Turişti la Popasul Fefeleaga
„Era o femeie harnică, rămasă văduvă de tânără. Bunicii mei îmi zâceau că atunci când mai intrau vacile vecinilor pe locul ei, le prindea şi le lega de gard. Când veneau vecinii să le ia, le spunea că le dă numa’ dacă îi plătesc bani. Când să-ntorceau, nu le mai lua niciun ban. Era un fel de pedeapsă că n-au avut grija animalelor“, mai spune Vetălău despre străbunica lui.
SATUL ROMÂNESC VĂZUT DE AGÂRBICEANU
Ion Agârbiceanu a scris „Fefeleaga“, o frescă a satului moţesc din acea vreme, în perioada 1906-1910, timp în care a fost preot în Bucium şi a cunoscut îndeaproape viaţa extrem de grea a locuitorilor din Ţara de Piatră. Scriitorul s-a inspirat din viaţa Sofiei Danciu, căsătorită David, care a trăit între 1869 şi 1951. Nuvela lui Ion Agârbiceanu a fost publicată în anul 1910. „Mai ales primii patru ani de preoţie mi-au dezvăluit cele mai multe mizerii ale vieţii de la ţară. Eram uneori săturat, supraîncărcat cu senzaţii şi impresii deşteptate de mizeria sătenilor, încât regretam că m-am făcut preot, să cunosc toată această mizerie, şi materială, şi morală“, scria Agârbiceanu după ce a plecat din Apuseni.
Casa în care a locuit Fefeleaga
Nuvela „Fefeleaga“ s-a studiat mult timp în primii ani de şcoală, dar odată cu apariţia noilor manuale, a fost scoasă din programă. Totuşi, mulţi profesori de limba română aleg şi astăzi să predea această povestire în orele suplimentare de lectură, ducând mai departe povestea tristă a văduvei din Apuseni. În amintirea ei, în centrul comunei Bucium a fost deschis Muzeul etnografic „Fefeleaga“, unde vizitatorii pot vedea obiecte care i-au aparţinut Sofiei Danciu.