Moştenirea din Apuseni: cât aur era acum un veac şi cât a mai rămas, de fapt, la Roşia Montană
0Aurul de la Roşia Montană suscită mari energii şi interese de peste 15 ani, de la momentul la care s-a pornit proiectul privat de exploatare. Comuna din Apuseni rămâne şi astăzi centrul disputelor dintre corporatiştii străini şi ecologiştii autohtoni, fiecare încercând să „doboare” argumentele celuilat. Miza o reprezintă cele circa 300 de tone de aur care s-ar afla în subsolul Roşiei Montane.
„Rezervele estimate de aur de la Roşia Montană sunt de 314 tone, din care vor fi scoase efectiv 245 de tone. Raportând această cantitate la perioada de exploatare propriu-zisa, de 16 ani, rezultă că doar proiectul minier de la Roşia Montană va produce anual, în medie, circa 15 tone de aur. La Roşia Montană există 365 milioane tone de resurse, cu cca 14,6 milioane uncii de aur, însă din acestea se exploatează 215 milioane tone, cu cca. 10,1 milioane uncii de aur. Prin extragere şi prelucrare se obţine un randament de extracţie de cca. 80%, ceea ce înseamnă că producţia de aur realizată este de 10,1 milioane x 0,8, de unde rezultă cantitatea de uncii obţinute de 8,63 milioane. Prin exploatare/ prelucrare se pierde cca. 20% din aurul extras”, astfel este prezentată situaţia preţiosului zăcământ de către compania privată (Roşia Montană Gold Coporation) care vrea să îl scoată la suprafaţă.
Luând în considerare preţul actual de pe piaţă al uniciei de aur (1.173 euro), valoarea totală a cantităţii de aur rezltată în urma procesului de exploatare ar fi de 10 miliarde de euro. Studiile realizate indică faptul că în zona de exploatare se află şi circa 1.600 de tone de argint.
Anul decisiv pentru proiect
Zăcământul este cel mai mare din Europa, ceea ce ar face ca şi exploatarea să fie la dimensiuni nemaiîntâlnite până acum în România. Tocmai aceste lucru a provocat opoziţia ecologiştilor, care prin acţiuni calculate şi foarte bine gândite au reuşit să amâne o decizie definitivă a Guvernului în problema Roşia Montană. Pericolul reprezentat de explotarea cu cianuri, poluarea industrială şi dimenisunea foarte mare a viitorului baraj de decantare a apelor uzate dau de gândit multor specialişti în domeniu. Dacă adăugăm şi opoziţa manifestată în ultimii ani de populaţia din Apuseni ajungem într-un punct critic al deciziei privind viitorul proiectului.
Anul 2015 va fi, cel mai probabil, decisiv pentru investiţia de la Roşia Montană. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat public că, proiectul nu poate fi aprobat în varianta actuală, dar a lăsat o “portiţă” de negociere între Guvern şi investitor. Gabriel Resources, acţionarul majoritar al RMGC, a iniţiat primele demersuri ale unui foarte posibil proces împotriva României la curtea de arbitraj internaţional. A transmis mesaje publice preşedintelui şi premierului pe care îi invită la o dezbatere cu privire la viitorul proiectului. Între timp însă, opozanţii investiţiei continuă demersurile în justiţie pentru anularea unor avize acordate de instituţiile statului în procesul de evaluare al proiectului.
Mii de ani de istorie în “măruntaiele” Roşiei Montane
Roşia Montană înseamnă “aur” de mii de ani. Patrimoniul cultural inestimabil cuprinde sute de kilometri de galerii, multe deschise şi exploatate încă de pe vremea Imperiului Roman. Practic, acum, este imposibil de evaluat cât aur a fost scos din “măruntaiele” Roşiei în această perioadă. Primele cifre concrete au apărut abia în urmă cu câteva sute de ani. Astfel, potrivit unui document de arhivă, într-o perioadă de 86 de ani s-a obţinut o cantitate de aproape 2,5 tone de aur. Transilvania era, în această perioadă, cea mai importantă provincie din cadrul Imperiului Habsburgic, cu resurse minerale. Este perioada în care austriecii întocmesc planuri pentru deschiderea în adâncime a zăcământului de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni. În 1746 se deschide galeria Vercheşul de Jos (Râzna), iar în 1769 Vercheşul de Sus, amândouă în muntele Cârnic.
Potrivit unui studiu al geologului Aurel Sîntimbrean, un cunoscător al realităţilor zonei, prima intreprindere de stat de la Roşia Montană a apărut în 1 iulie 1846, sub denumirea „Galeria Regală Sfânta Cruce Orlea”. De la această dată, se poate vorbi de mineritul particular şi de stat în anticul Alburnus Maior. Mina statului se organizează în jurul galeriei Sf. Cruce din Orlea, în adâncime pe 60 metri. Începând cu anul 1850, statul construieşte de la gura galeriei Sfânta Cruce din Orlea la Aprăbuş, o linie ferată îngustă de 3,1 kilometri, un loc de depozitare a minereului la Aprăbuş, un plan înclinat automotor în lungime de 570 m, până în Gura Roşia, un canal de aducţiune a apei din râul Abrudel şi instalaţia de şteampuri pentru măcinarea minereului din Gura Roşia. Toate au fost puse în funcţiune în anul 1852. Un document aflat la Arhivele Naţionale Alba, „Tabloul despre producţia exploatării Roşia Montană pe anii 1852-1938“, ne ajută aflăm ce cantităţi de metale preţioase a dat anticul Alburnus Maior.
Industrializarea a crescut cantitatea exploatată
În anul 1852, din cele 249 de tone de minereu de la Roşia Montană au rezultat, în urma prelucrării, 1,3038 kilograme de aur şi 0,6366 kilograme de argint. Producţia a explodat câţiva ani mai târziu, în 1867, când din cele 4.306 tone de minereu au rezultat 25,4642 kilograme de aur şi 17,0130 kilograme de argint. Cantităţi impresionante au fost scoase la începutul anilor 1900. Spre exemplu, în 1905 s-au prelucrat 12.235 de tone de minereu, din care s-a obţinut 89,8475 kilograme de aur şi 42,4871 kilograme de argint. Trei ani mai târziu, subsolul Roşiei Montane a dat o cantitate de 106,710 kilograme de aur şi 44,4550 kilograme argint. În anul Unirii Transilvaniei cu România, 1918, din prelucrarea a 12.805 tone de minereu au rezultat 28,140 kilograme de aur şi 18,812 kilograme de argint.
Cea mai mare cantitate de metal nobil extras de la Roşia Montană în perioada la care facem referire s-a extras în 1938. Prelucrarea a 25.780 de tone de minereu a dat 123,864 kilograme de aur şi 67,763 kilograme argint. În total, subsolul Roşiei Montane a dat, în perioada la care facem referire, 2,473 tone de aur. Extracţia minereului aurifer în paralel de asociaţiile particulare şi stat, a continuat până în anul 1948, când zăcământul trece în proprietatea statului. Tot atunci, se înfiinţează „Exploatarea Minieră Roşia Montană“, care îşi desfăşoară activitatea până în anul 2006 când mina se închide ca nerentabilă.
Potrivit geologului Aurel Sîntimbrean, din 1948 până în 1990, s-a executat un complex de lucrări de cercetare şi deschidere a zăcământului ce au constat din galerii, suitori, puţuri, foraje, probe geologice şi studii de preparare a minereului în fază de laborator, semiindustriale şi industriale. În urma execuţiei acestor lucrări s-a obţinut un volum impresionant de date asupra zăcământului, care au permis evaluarea potenţialului de rezerve de minereu auro-argentifer. Pentru anul 1955, a fost stabilită la 350.000 tone, iar trei decenii mai târziu la 30.000.000 tone. În timpul regimului comunist, producţia de minereu a crescut de la 69.000 de tone în anul 1949, la 580.000 tone în 1990.