FOTO Povestea veteranului de război care a stat 4 ani prizonier în Rusia. Laurean Deac sărbătoreşte Ziua Naţională la Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veteranul Laurean Deac stă pe un scaun în timp ce premierul Ludovic Orban depune o coroană de flori

Un veteran de război în vârstă de 97 de ani se numără printre miile de participanţi de la manifestările Zilei Naţionale de la Alba Iulia. Laurean Deac este, probabil, cea mai vârstnică persoană prezentă în Cetatea Alba Iulia.

Veteranul a ţinut să fie prezent la ceremonia militară de depunere de coroane de flori de la Monumentul Marii Uniri. Laurean Deac a aşteptat pe un scaun până s-a încheiat ceremonialul după care a mers şi s-a recules lângă monument. Acum în vârstă de 97 de ani, slt. (r) Laurean Deac a luptat pe frontul din Rusia, ţară în care a stat apoi în prizonierat nu mai puţin de patru ani. Din păcate, prezenţa acestuia a fost ignorată de liderii politici prezenţi la ceremonie.

Laurean Deac a venit la Alba Iulia împreună cu trei generaţii din familia sa: copii, nepoţi şi strănepoţi. Veteranul are 8 copii, dintre care doi au murit când erau mici. Unii sunt stabiliţi acum în străinătate, în Austria, Spania, Statele Unite ale Americii.

Patru generaţii din familia veteranului de război

”Am fost încorporat în 1 aprilie 1943, la 22 de ani. Am făcut un an de instrucţie, iar exact la 1 aprilie 1944 am plecat pe front în Rusia. (...). După armistiţiu, când eram în Moldova, ruşii ne-au înconjurat şi ne-au dus în prizonierat. Ne-au întors înapoi (în Rusia - n.r.), ne-au dus până în Asia Mică, în Erevan. Am stat mai întâi în Sevan o iarnă. Erau condiţii foarte, foarte grele. Primăvara ne-au urcat la vagon şi ne-au dus în Asia Mică. Am fost vreo 600 de oameni. Acolo, ne-au băgat în carantină. Eram plini de păduchi. Acolo ne-au deparazitat, ne-au dus la baie. 20 de zile am stat în carantină, după aia ne-au băgat la lucru, în fabrică. Au făcut o fabrică de topit aluminiu şi am lucrat acolo ca zidar”, spune veteranul de război.

Laurean Deac a scăpat de fiecare dată când s-a pus în discuţie transferul unor prizonieri în alte lagăre sau să fie duşi la tăiat de lemne fiindcă şeful de şantier i-a apreciat activitatea şi priceperea în zidărie. ”Inginerul de acolo m-a luat în ochi buni, că eu lucram. Că aşa am fost învăţat şi de la tata, de acasă, că tata a avut pământ şi mergeam la plug. Fiindcă îmi făceam norma, în fiecare lună puteam să trimit scrisoare acasă. Eram opt zidari şi inginerul ne da câte un bilet unde scria că am lucrat foarte bine şi ne dădeau atunci câte un polonic de supă mai mult”, a spus veteranul.

A scăpat din prizonierat de abia în 1948, după patru ani. ”În 20 mai 1948 am ajun acasă. Am făcut nouă zile pe drum. M-am căsătorit după trei luni”, a spus veteranul de război. După colectivizare, el şi familia sa s-au mutat din satul natal, Ohaba, în Alba Iulia. A muncit în fabrică, dar şi în construcţii, fiind un zidar apreciat. De aproape şase ani, Laurean Deac este văduv.

Citiţi şi:

 

FOTO Măsuri de securitate extreme la Alba Iulia. Lunetiştii au „ocupat“ clădirile din jurul Parcului Unirii

 

FOTO VIDEO Ziua Naţională a României la Alba Iulia. Ceremonie militară la Monumentul Marii Uniri

 

VIDEO Corneliu Coposu, huiduit de Ziua Naţională a României. Cum a trăit marele lider ţărănist diversiunea de la Alba Iulia

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată