Doi turiști străini au fost salvați de salvamontiștii din Alba, după ce s-au întâlnit cu un urs
0Salvamontiștii şi jandarmi montani din judeţul Alba au intervenit sâmbătă, 7 februarie, după ce doi turiști străini s-au retras de pe poteca montană, unde au văzut un urs.
Cei doi au fost recuperaţi în siguranţă şi sunt coborâţi de pe munte de către echipajele de salvare, scrie News.ro.
Intervenția a avut loc în zona Piatra Secuiului, unde doi turişti maghiari au ajuns într-o zonă de abrupt de unde nu au mai putut ieşi, în condiţiile în care au întâlnit un urs şi au încercat să se ferească din calea acestuia.
„Echipele au ajuns la cei doi turişti, i-au extras din zona de abrupt şi au început coborârea spre comuna Rimetea în siguranţă“, informează oficialii Salvamont.
La ora transmiterii acestei ştiri, un echipaj la jandarmeriei montane se află în zona în care a fost văzut animalul şi asigură un perimetru de siguranţă pentru situaţia în care ursul îşi face din nou apariţia.
Salvamont România transmite că, în ultimele 24 de ore, au primit 38 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.
„În cazul acestor intervenții au fost salvate 41 de persoane. Dintre acestea, 17 persoane au fost transportate cu Ambulanțele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu mașinile aparținătorilor”, scrie instituția citată.
S-au primit și 41 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
„Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane”