Cum s-a transformat Roşia Montană în El Dorado-ul ilegal al României. Cantităţi mari de minereu de aur sunt furate în toiul nopţii. „Poliţia chiar îi protejează“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Galeriile miniere părăsite de la Roşia Montană sunt de mulţi ani un veritabil ”magnet” pentru căutătorii de aur din zonă. Există, aici, câteva reţele foarte bine organizate care acţionează cu complicitatea şi, uneori, chiar protecţia autorităţilor.

Braconierii de aur acţionează noaptea când nu pot fi văzuţi, intră în galerii şi scot minereu pe care îl prelucrează în locuri ascunse cu ajutorul unor instalaţii artizanale. Aurul scos astfel este vândut pe piaţa neagră, iar liderii reţelelor se îmbogăţesc cu rapiditate. Benficiile căutătorilor sunt semnificative, având în vedere concentraţia mare de aur existentă în minereul de la Roşia Montană. Căutătorii deţin hărţi cu galeriile şi cunosc zonele unde există cele mai mari şanse să găsească metalul preţios. Neglienţa acestora determină, periodic, evenimente în galeriile de mină. 

Un astfel de accident, păstrat la secret de autorităţi, a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă într-o mina dezafectată. O persoană a fost grav rănită şi a fost transportată la spital. Incidentul, confirmat de poliţie, a fost provocat de o explozie ce a avut loc în galeria minieră. Persoanele care au intrat ilegal în mină pentru a căuta aur au folosit un material explozibil, iar în urma deflagraţiei un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost rănit grav la mâini şi la faţă. Acesta se afla în galerie împreună cu cel puţin alte trei persoane. Incidentul nu a mai putut fi ascuns de către braconieri, având în vedere faptul că persoana rănită risca să îşi piardă viaţa. A fost chemată o ambulanţă, iar rănitul a fost transportat, în final, la o unitate medical din Târgu-Mureş. Poliţia a intrat pe fir şi a deschis un dosar penal. Se fac cercetări pentru executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă şi vătămare corporală. 

Subsolul Roşiei Montane deţine încă secrete neelucidate. Foto: Ivan Rous

”Roşia Montană a ajuns un fel de El Dorado modern. Sunt zeci de oameni care se ocupă cu scosul minereului din galerii. Poliţia nu numai că nu le face nimic, dar chiar îi şi protejează. Totul se derulează cu complicitatea autorităţilor. Foarte rar mai cade câte unul în plasă, atunci când au loc accidente, dar asta se întâmplă din prostia lor”, spune un reprezentant al comunităţii din Roşia Montană, sub protecţia anonimatului. Subiectul este tabu la Roşia Montană, nimeni nu vorbeşte despre cei care fac afaceri cu aurul scos din subteran. Liderii reţelelor sunt, însă, cunoscuţi. Şi-au cumpărat maşini de lux şi şi-au construit locuinţe moderne. Arată, astfel, că trăiesc într-o altă clasă social decât oamenii obişnuiţi.

Dosar penal ”la sertar” de aproape 3 ani

Suprafaţa foarte mare a ariei vechilor galerii miniere face, practice, imposibilă organizarea şi existenţa unui sistem de pază. Cea mai mare parte a zonei miniere este, încă, concesionată de către compania privată Roşia Montană Gold Corporation, iniţiatoarea proiectului privat abandonat de mai mulţi ani. RMGC mai are doar câţiva angajaţi şi nu poate asigura paza perimetrului concesionat. Prin urmare, braconierii de aur au ”mână liberă” să acţioneze cum vor şi unde vor. Aceştia cunosc unde se află filoanele de aur şi merg la sigur. Accidente grave au avut loc şi în trecut. În anul 2011, un tânăr în vârstă de 29 de ani a decedat după ce s-a asfixiat într-o galerie minieră, fiind scos abia după câteva zile. Şi acesta a intrat împreună cu alte persoane pentru a căuta aur, dar gazul toxic l-a doborât şi nu a mai putut să iasă la suprafaţă. 

Urme ale exploatării miniere de aur de la Roşia Montană. Foto: Ivan Rous

În toamna anului 2015, IPJ Alba a destructurat o reţea care se ocupa cu exploatarea ilegală a aurului, dar dosarul nu a mai ajuns în instanţă. Aproape 50 de persoane au fost urmărite penal în acest dosar, iar în urma percheziţiilor s-a confiscat cantitatea de 1,5 kilograme de aur şi obiecte artizanale folosite la prelucrarea minereului. Sursa principală de aprovizionarea era atunci fost uzină de preparare a minereului de la Gura Roşiei, dar s-a descoperit că se acţiona şi în galerii miniere din Roşia Montană. După o scurtă perioadă de acalmie, oamenii s-au întors la activitatea lor. Persoane din comunitatea Dăroaia de la Gura Roşiei pot fi văzute şi astăzi cum sapă în incinta fostei uzine miniere. Materialul exacavat manual este vândut mai departe celor care deţin instalaţii de prelucrare.

Fosta uzină de preparare a minereului de aur de la Gura Roşiei este asaltată de căutătorii de aur. Foto: Dorin Ţimonea

Complexul de galerii miniere de la Roşia Montană măsoară sute de kilometri, unele dintre acestea datând de pe vremea stăpânirii romane. Braconierii intră în galeriile mai recente, unde, teoretic, nivelul de siguranţă este mai ridicat.

Roşia Montană pe lista UNESCO

În urmă cu câteva zile, Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO a recomandat ca situl „Minele de aur romane de la Roşia Montana“ să fie inclus în Lista Patrimoniului Mondial şi în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol. Principala justificare care a stat la baza decizei este aceea că «bunul este ameninţat de un pericol dovedit, precis şi iminent, susceptibil să ducă la o pierdere semnificativă de autenticitate istorică şi de semnificaţie culturală». De asemenea, ICOMOS a formulat şi o serie de consideraţii punctuale, dintre care, cea mai importantă este concentrarea dosarului pe epoca romană şi, în consecinţă, denumirea sitului ”Minele de aur romane de la Roşia Montana”.

Citiţi şi:

 

Lupta unei familii din Apuseni pentru recuperarea aurului confiscat de comunişti. Documente predate la fosta miliţie, considerate „secrete de stat“

 

Incident grav într-o galerie minieră părăsită de la Roşia Montană. O persoană care căuta ilegal aur a fost rănită în urma unei explozii

 

Centrul Patrimoniului Mondial recomandă ca situl istoric „Minele de aur romane de la Roşia Montană“ să fie inclus pe lista UNESCO

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online