CIUGUbanul, prima monedă virtuală lansată de o comunitate din România. Recompense pentru copiii care reciclează la Ciugud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bon în valoare de 1 CIUGUban. Foto: Primăria Ciugud

Comuna Ciugud din Alba este prima comunitate din România care îşi lansează propria monedă virtuală: CIUGUban. Moneda va fi folosită, în primă fază, pentru a recompensa cetăţenii, în special copiii, care colectează selectiv deşeurile şi reciclează ambalajele din plastic, sticlă şi aluminiu.

Proiectul presupune montarea în comună a unor staţii de preluare şi reciclare a ambalajelor, unde cetăţenii vor putea depune sticlele, PET-urile şi dozele de aluminiu, iar în schimbul acestora vor primi monede virtuale, CIUGUbani, care vor putea fi folosite în comunitate. Monedele nu au valoare de criptomonedă, ci sunt doar o formă de recompensare a cetăţenilor şi de stimulare a reciclării şi colectării selective. 

Prima astfel de staţie a fost montată în curtea Şcolii Gimnaziale Ciugud, prima şcoală smart din mediul rural din România, fiind personalizată sub forma unui roboţel. Acesta a fost numit „Verzulică – roboţelul reciclator”, iar copiii sunt provocaţi, până la sfârşitul vacanţei de vară, să recicleze cât mai multe ambalaje şi să colecteze cât mai multe monede virtuale. La începutul noului an şcolar, monedele virtuale colectate vor fi convertite în bani reali, pe care copiii îi vor putea folosi pentru a finanţa mici proiecte şi activităţi educaţionale sau extraşcolare. 

În cea de-a doua fază a proiectului, administraţia locală din Ciugud va monta astfel de staţii de reciclare şi în alte zone din comună, iar cetăţenii ar putea primi în schimbul monedelor virtuale reduceri la magazinele săteşti, care vor intra în acest program. De asemenea, echipa primăriei Ciugud analizează şi lucrează şi la posibilitatea ca, în viitor, cetăţenii să poată folosi monedele virtuale pentru a primi anumite reduceri de taxe sau impozite, idee care ar presupune inclusiv promovarea unei iniţiative legislative în acest sens. 

„Protejarea mediului înconjurător este extrem de importantă pentru satele noastre. Pentru un viitor curat este nevoie ca noi, cei din prezent, să ne implicăm activ în protejarea naturii şi în reducerea poluării. Din păcate, ambalajele de aluminiu, plastic şi sticlă ajung acum în râuri şi în natură. România este pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la reciclare, iar acest lucru înseamnă penalităţi plătite de ţara noastră pentru neîndeplinirea obiectivelor de mediu. În contextul în care aşteptăm legea returnării garanţiei, am lansat acest proiect prin care vrem să educăm viitorii cetăţeni ai Ciugudului. E important pentru copiii noştri să înveţe să recicleze şi să protejeze natura, aceasta fiind cea mai importantă moştenire pe care o vor primi”, a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud. 

Proiectul pilot de la Ciugud este implementat de administraţia locală în parteneriat cu compania americană Envipco, unul dintre cei mai importanţi producători mondiali de RVM-uri (Reverse Vending Machines). Proiectul vine şi în contextul în care România este unul dintre statele europene cu cel mai mic grad de colectare a ambalajelor reciclabile şi autorităţile locale sunt obligate să plătească anual sume importante de bani pentru neîndeplinirea obligaţiilor de mediu. De asemenea, în România, ar urma să se aplice de anul viitor legislaţia privind returnarea garanţiei percepută pentru ambalajele din plastic, sticlă şi aluminiu. 

Compania este prezentă în România, din anul 2019, prin producţia de subansamble şi primul model de maşină de colectare automată a ambalajelor de băuturi (RVM).  În luna decembrie, compania va avea operaţională o nouă unitate de producţie în România, în judeţul Alba. În această nouă facilitate se vor produce RVM-uri pentru întreagă zonă europeană, România devenind astfel un punct de importanţă strategică în ceea ce priveşte dezvoltarea Envipco în Europa. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Ultimele acuzaţii între Gabriel Resources şi România în procesul pentru Roşia Montană. Rolul jucat de Boc şi Ponta

 

A blocat maşina soţiei în trafic crezând că are o aventură amoroasă. Presupusul amant, ameninţat cu moartea

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta