Ce idei mai au românii pentru afaceri din fonduri europene: fabrică de pălării finanţată cu 70.000 de euro prin AFIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aura Iulian Raţiu a depus la AFIR proiectul pentru obţinerea fondurilor europene

Fonduri europene pentru dezvoltarea unei afaceri cu pălării. Iniţiativa aparţine unei familii din Alba care a accesat fonduri europene prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Astfel, societatea Nyk Hats SRL, din comuna Ighiu, judeţul Alba, a inaugurat recent o fabrică ce produce pălării, investiţie de 70.000 euro suportată 100% prin submăsura 6.2 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, "Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale".

"Un exemplu de proiect finanţat prin submăsura 6.2 (Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale) este Înfiinţare şi dotare firmă de producţie de pălării în spaţiul rural, implementat de societatea Nyk Hats SRL, din comuna Ighiu, judeţul Alba. Proiectul a fost depus de doamna Aura Iulian Raţiu, administrator al SC Nyk Hats SRL, beneficiarul finanţării PNDR, în luna iulie a anului 2016, având o valoare totală de 70.000 euro. Cum finanţarea europeană nerambursabilă în cadrul măsurii este de 100% nerambursabilă, beneficiarul a primit din partea AFIR această sumă integral, în două tranşe", arată AFIR într-un comunicat transmis vineri, 1 mai 2020.

Conform planului de afaceri, beneficiarul a construit un spaţiu format din camera de lucru, magazie şi grup sanitar, dotate corespunzător pentru desfăşurarea activităţii propuse prin proiect. De asemenea, a achiziţionat echipamente noi şi performante, necesare producţiei de pălării, precum şi materie prime şi auxiliară.

”Confecţionarea unei pălării presupune parcurgerea mai multor etape. Echipamentele achiziţionate în cadrul proiectului au simplificat fluxul tehnologic şi permit realizarea unui număr mai mare de pălării şi a unor modele cât mai variate. Beneficiarul a planificat fiecare etapă a fluxului tehnologic, asigurându-se că, în momentul obţinerii finanţării, este gata pentru a porni producţia. Astfel, plecând de la aprovizionarea cu materie primă, până la strategia de vânzare, toate etapele au fost analizate, defalcate şi explicate amănunţit în planul de afaceri depus la AFIR”, spun reprezentanţii agenţiei.

Produsele confecţionate în cadrul societăţii sunt comercializate în târgurile şi pieţele din împrejurimi, magazine, precum şi prin intermediul internetului. Societatea realizează pălării bărbăteşti clasice şi moderne, adăugând noi modele pentru noi clienţi, inclusiv pălării de dama. Proiectul a demarat în a patra lună de la semnarea contractului de finanţare şi a fost implementat în totalitate în 48 de luni. Pe perioada implementării, societatea a comercializat produse de minim 45% din valoarea primei tranşe de plată. Prin implementarea proiectului s-au creat două locuri de muncă.

AFIR finanţează 1.893 de proiecte pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale, prin submăsura 6.2 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), valoarea contractelor de finanţare fiind de 111,3 milioane de euro. Pentru Submăsura 6.2, care a avut o alocare de 106,5 milioane euro, au fost solicitări de fonduri de 345,1 milioane de euro, pentru peste 6.000 de proiecte. Au fost selectate spre finanţare 1.893 de proiecte în valoare de 111,3 milioane euro.

Plăţile către beneficiari efectuate până în acest moment se ridică la 84,6 milioane de euro, un grad de utilizare a fondurilor alocate de 79,4%.

Citiţi şi:

Judeţul din ţară unde se va face testarea în masă a populaţiei pentru coronavirus. Se vor realiza zilnic până la 4.000 de teste

 

Avertismentul privind depopularea accelerată a României. Câţi locuitori vor fi în 2100 şi care vor fi cele mai afectate zone

 

Cel mai izolat teritoriu locuit din lume. Unde se află insula descrisă în cărţile lui Jules Verne şi accesibilă doar cu vaporul

Mai multe pentru tine:
Șifonată și nepieptănată, Meghan Markle a bifat prima apariție cu Prințul Harry, după reuniunea lui cu Regele Charles
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Tendința de toamnă 2025 pe care nu o poți ignora. Pantalonii maro înlocuiesc blugii
25 Femei Relevante 2025:Ada Lupu Hausvater, directorul Teatrului Național Timișoara, despre leadership feminin, carieră și autenticitate
Marea tristețe a lui Irinel Columbeanu, după ce Irinuca a defilat pe podiumul de modă, fără știrea lui: „Vrea s-o vadă medic, nu fotomodel, ca mama ei”
Mutare importantă pe piața imobiliară. Grupul Avangarde analizează preluarea Nordis: „Vom lua o decizie până la sfârşitul acestui an”
Calendar 21 septembrie: 1990 - Tribunalul Militar l-a condamnat pe Nicu Ceaușescu la 20 de ani de închisoare, 10 ani de interdicție a unor drepturi și degradare militară
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal