Alba Iulia: FOTO Copiii din centrele de plasement din Alba şi Mureş au înălţat baloane colorate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii de la centrele de plasament din Alba şi Mureş în curtea catedralei

Peste 450 de copii de la casele de tip familial şi centrele educaţionale din Alba şi Mureş coordonate de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Română Alba Iulia au participat astăzi, 11 iunie, la Catedrala Reîntregirii la un eveniment aparte. Ei au sărbătorit a V-a ediţie a „Zilei copilului în culori“.

Tema evenimentului din acest an a fost „Cetatea Alba Iulia în culorile copilăriei“,  iar cei mici au realizat desene şi picturi.

Fiecare a primit câte un pachet cu rechizite şi produse alimentare.

Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Arhiepiscopului Irineu Pop.



Copiii au dat drumul în aer unor baloane colorate.

După acest moment, ei au vizitat Cetatea Alba Iulia şi Traseul Celor Trei Fortificaţii, urmând ca apoi să ia parte la o masa festivă şi un program artistic în care vor recita poezii, vor cânta şi vor pune în scenă piese de teatru.

Toţi cei 477 de copii provin din casele de tip familial, centrele de zi şi centrele educaţionale din judeţele Alba şi Mureş, ce funcţionează prin parteneriatul încheiat între Asociaţia Filantropia Ortodoxă Română Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia şi autorităţile publice locale şi judeţene.

        


Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”