Afacerea imobiliară Parc Residence Alba. Instanța a majorat creanțele cu peste 1 milion de euro. Suma uriașă cerută de creditori

0
Publicat:

Afacerea Parc Residence Alpha din Alba Iulia se majorează din punct de vedere a sumelor cerute înapoi de persoanele care se consideră înșelate. Tribunalul Alba a majorat suma totală din tabelul preliminar al creanțelor cu peste 5 milioane de lei.

Unul dintre cele două blocuri construite în centrul municipiului Alba Iulia FOTO Adevărul

Judecătorul sindic, care administrează procedura de insolvență a firmei, s-a pronunțat pe 28 februarie 2024 în legătură cu cele peste 70 de contestații formulate de creditori. Au fost admise o parte dintre acestea, sumele care urmează să fi trecute în tabelul menționat fiind cuprinse între 5.000 de lei și 1,37 de milioane de lei. În total, este vorba despre mai mult de 1 milion de euro.

În cadrul procedurii au depus cereri de creanță un total de 285 de creditori, care solicită 74.870.668 de lei (aproximativ 15,1 milioane de euro). Administratorul judiciar a acceptat, inițial, creanțe totale în valoare de 66.434.828 lei (13,4 milioane de euro), dintre care 34.748.373 de lei (7 milioane de euro) reprezintă creanțele creditorilor cu ipoteci legale, iar 30.942.094 de lei (6,4 milioane de euro) sunt creanțe chirografare, care nu sunt asigurate prin ipoteci sau alte tipuri de garanții. Aceste sume vor fi sensibil modificate la momentul la care tabelul creanțelor va rămâne definitiv.

Scandalul imobiliar Parc Residence a izbucnit public în a doua parte a anului trecut.

Constructorul a două blocuri de locuințe din centrul municipiului Alba Iulia, fostul avocat Ovidiu Jidveian, este acuzat că a vândut o parte din apartamente de mai multe ori, prin procedura „promisiunilor de vânzare”. Oamenii au plătit sume între 30.000 euro și 250.000 euro în avans pentru locuințele contractate.

Jidveian deține 10% din firma Parc Residence Alpha, mama acestuia, tot fost avocat, are 80%, iar o altă persoană fizică deține restul de 10% din părțile sociale. Fostul administrator ar fi scos, ilegal, din firmă aproximativ 7 milioane de euro.

Asociatul majoritar, creanță acceptată de peste 1,3 milioane de lei

Câteva zeci dintre cumpărătorii care se consideră înșelați au depus plângeri penale, dosarul fiind instrumentat, deocamdată „in rem”, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca. Oamenii au organizat două proteste pentru a sensibiliza autoritățile judiciare.

Abia după al doilea protest, organizat în 15 februarie 2024, în fața sediului instanțelor și parchetelor din Alba Iulia, au fost trimise citații pentru audierea persoanelor vătămate.

Fostul avocat Ovidiu Jidveian FOTO Facebook

Cea mai mare creanță acceptată prin decizia judecătorului sindic, din 28 februarie 2024, aparține mamei fostului avocat, care este asociat cu 80% dintre părțile sociale.

„Dispune înscrierea creditoarei în tabelul preliminar de creanţe întocmit împotriva debitoarei SC Parc Residence Alpha SRL-în insolvenţă şi cu suma de 1.052.800 lei, creanţă chirografară subordonată. Respinge contestaţia creditoarei sub aspectul înscrierii, ca şi creanţă garantată cu ipoteca legală, a diferenţei de preţ neachitat în sumă de 1.376.223 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1256/11.11.2019”, se precizează în hotărârea magistratului, cu privire la cererea formulată de aceasta.

Asociatul majoritar al firmei avea, deja, înscris în tabel o creanță chirografară de 3.536.600 de lei. Hotărârea pronunțată poate fi contestată în termen de 7 zile de la comunicare, realizată prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Instanța a pus sechestru pe averea și conturile lui Ovidiu Jidveian pentru o sumă în lei echivalentă cu circa 6,8 milioane de euro. Fostul avocat nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzațiilor care îi sunt aduse de clienții săi păgubiți.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO