Un medicament inovator contra cancerului a fost testat cu succes pentru prima dată pe pacienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Adevărul

Un medicament inovator contra cancerului, care are o dublă acţiune - alimentează capacitatea antitumorală a sistemului imunitar şi inhibă capacitatea de a genera metastaze - a fost testat cu succes pentru prima dată pe pacienţi.

MSC-1, dezvoltat de Institutul de Oncologie din Vall d’Hebron (VHIO, Bacelona), blochează proteina LIF. Aceasta favorizează avansarea a circa 80% din cancerele de pancreas, 60% a glioblastoamelor (tumoarea cerebrală cea mai comună), 35% a cancerelor ovariene, 15% a cancerelor pulmonare şi în procente mai mici alte tipuri.

„Acestea sunt cazurile care sperăm să beneficieze de o terapie contra proteinei LIF”, a declarat Joan Seoane, cerecetător şi şeful echipei VHIO, care a subliniat că „tipurile de cancer în care LIF este activă sunt de multe ori agresive şi au pronostic negativ”, citează La Vanguardia.

Proiectul a fost demarat în 2009, când Seoane a descoperit că LIF favorizează regenerarea celulelor-mamă tumorale. Acestea au rol cheie în reapariţia tumorilor după un tratament.

Blocarea LIF poate fi o strategie eficientă împotriva unor cancere, iar cercetătoarea a solicitat două pententări pentru a dezvolta medicamente.

Împreună cu Judit Anido, biolog şi antreprenor, Seoane a pus bazele companiei Mosaic Biomedicals. Au dezvoltat un anticorp pentru blocarea proteinei LIF şi au colaborat cu spitalele Memorial Sloan Kettering din New York şi Princess Margaret din Toronto pentru a face un studiu clinic pe pacienţi la care aceasta este activată.

În paralel, Seoane continuă să investigheze cum afectează LIF evoluţia tumorilor. Într-un studiu publicat marţi în revista Nature Communications, arată că atunci când LIF este activată sistemul imunitar renunţă să atace celulele tumorale.

„Este ceva ce ne-a surprins, este chiar extraordinar”, a mai spus ea.

Motivul existenţei LIF în organismul uman este de a favoriza dezvoltarea embrionară, iar embrionul foloseşte aceeaşi proteină pentru regenerarea celulelor-mamă, dar şi de a se separa de sistemul imunitar al mamei când ajunge în uter. Cancerul profită de ambele capacităţi.

La primul studiu clinic pentru MSC-1 au participat 41 de pacienţi care suferă de cancer la pancreas, ovare şi plămâni din spitalele Vall d’Hebron, Princess Margaret şi nMemorial Sloan Kettering.

Potrivit rezultatelor prezentate în aprilie la un congres din Atlanta, medicamentul care inhibă proteina LIF nu a dat efecte secundare, nici în cazul unor doze mari.

Deşi este neobişnuit ca un medicament să nu aibă efecte secundare, în acest caz este normal, spun cercetătorii, pentru că LIF nu pare să aibă altă funcţie după etapa embrionară.

În experimentele efectuate pe cobai, cărora le-a fost eliminată complet proteina LIF, nu au fost observate efecte secundare în afara infertilităţii.

Primul studiu clinic, aşa cum este obişnuit, nu are menirea de a evalua eficienţa medicamentului, ci doar siguranţa lui. pentru a-i cunoaşte eficienţa, este programat anul acesta un al doilea studiu, pe 150 de pacienţi.

Urmează să fie stabilit şi în care fază a bolii este benefică începerea tratamentului cu acest nou medicament.

Pentru că nu are efecte secundare, este posibil ca el să fie folosit împreună cu chimioterapie sau imunoterapie, pentru a-i spori randamentul. Un tratament combinat, însă, ar putea reduce probabilitatea ca un cancer să devină rezistent la medicamente, cum este cazul tratamentelor împotriva HIV.

Echipa de la VHIO a realizat şi un test de detectare a LIF pentru a identifica pacienţii care ar putea beneficia de tratamentul cu MSC-1.

La întregul proiect au lucrat chirurgi, oncologi, patologi, farmacişti, specialişti din Spania şi alte ţări, a mai spus Seoane. 

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare