Superstiții la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Ce nu ai voie să faci pe 29 august

0
Publicat:

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este ultimul praznic din anul bisericesc, pentru că un nou an bisericesc începe la 1 septembrie. Această sărbătoare este asemănată cu Vinerea Patimilor, pentru că amintește de sacrificiul Sfântului Ioan pentru credință.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul FOTO crestinortodox.ro

În ziua de 29 august, când Biserica prăznuiește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, tradiția spune că nu se folesște cuțitul, nu se consumă varză și se ține post.

În memoria sângelui vărsat de către Sântion sau Sântion de toamnă (cum mai e numit, în popor, Sfântul Ioan Botezătorul), tradiţia cere să nu se consume vin roşu, nici alimente şi mâncăruri gătite, care au aceeaşi culoare: pepene roşu, ardei roşii, sos de tomate, carne roşie - nici atât, pentru că e zi de post.

Traditia spune că în ziua de 29 august creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece acesta reprezintă sângele Botezătorului. Nu se manâncă fructe sau legume roşii şi nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene care au forma capului.

Iată şi alte superstiţii de care se ţine cont. În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi. Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei”, spun specialiştii în Etnografie.

Șase mari sărbători, închinate Profetului

Tăierea Capului Sf.Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din Anul Bisericesc. Este încă o sărbătoare închinată Sf. Ioan Botezătorul. Biserica ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor, adică data trecerii lor spre cele cereşti, ca ziua lor de naştere. Numai  Maica Domnului şi Sfântul  Ioan Botezătorul fac exceptie de la aceasta regulă. Astfel,  Biserica a închinat lui Ioan şase sărbători: zămislirea lui - 23 septembrie; naşterea - 24 iunie; soborul lui - 7 ianuarie; tăierea capului - 29 august; prima şi a  doua aflare a capului 24 februarie; a treia aflare a capului său - 25 mai”, spune părintele Eugen Ramon Ilie din Călărași.

El vesteşte venirea Mântuitorului Hristos

Prin această sărbătoare celebrată la 29 august, spun preoţii, ni se aminteşte de sacrificiul făcut de Împăratul Irod, la rugămintea soţiei sale, Irodiada, de a tăia capul Sfântului şi de a-l oferi fiicei lor. “În primul rând, Sf. Ioan este prooroc. El vesteşte venirea Mântuitorului Hristos, iar Dumnezeu vorbeşte prin gura sa. Faptul că vorbea mereu în public şi înfiera păcatele, în special cele ale Împăratului Irod care îşi făcuse cumnata soţie, deci, trăiau în păcat şi desfrâu, i-a adus sfârşitul”, spune preotul.

Sf.Ioan este socotit de biserică ultimul prooroc al Vechiului Testament şi primul Sfânt al Noul Testament. El face trecerea între legea veche şi cea nouă. Preoţii spun că şi modul său de viaţă, de la felul în care trăia, ca un pusnic al zilelor noastre şi până la modul în care se îmbrăca, l-au făcut iubit de oameni. “Chiar Mântuitorul Hristos recunoaşte că nu s-a mai născut un om mai sfânt din femeie decât Ioan Botezătorul”, spun teologii.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux