Analiză „Și noi am crescut cu bătaia”. Dezbatere aprinsă după ce o mamă și-a umilit fiica în public, sub pretextul că „o disperase”

Imaginile surprinse zilele trecute în cartierul Tomis 3 din Constanța, în care se vede cum o femeie își bruschează și își trage violent de păr fiica minoră, au stârnit sute de reacții în mediul online. În timp ce unii au condamnat fără echivoc gestul, alții au invocat argumente precum „și noi am crescut cu bătaia” sau „copiii din ziua de azi nu mai ascultă”. Dincolo de emoția firească provocată de astfel de imagini, specialiștii explică de ce un părinte poate ajunge să reacționeze astfel, fără ca acest lucru să justifice agresiunea.

Incidentul a avut loc duminică, 5 iulie, în apropierea magazinului Furnicuța din Constanța. Potrivit descrierii postate pe Reddit, femeia și-a împins în repetate rânduri fiica, în vârstă de aproximativ 12 ani, a tras-o de păr și și-a justificat gestul în fața trecătorilor spunând că fata „o disperase”. Un martor a încercat să intervină și i-a cerut să se calmeze, însă femeia a devenit și mai agresivă, iar copila a început să plângă și să țipe.

Imaginile au deschis o dezbatere amplă despre violența asupra copiilor și despre cât de des este aceasta încă justificată în numele educației.

„Imaginile în care un părinte își agresează copilul în spațiul public provoacă de fiecare dată reacții puternice. Unii condamnă imediat comportamentul, alții îl justifică prin expresii precum «și noi am crescut cu bătaia», «o merita» sau «copiii din ziua de azi nu mai au limite». Dincolo de emoțiile pe care astfel de imagini le stârnesc, este important să privim fenomenul prin lentila psihologiei și a dovezilor științifice. În primul rând, este esențial să facem o diferență importantă: nu putem trage concluzii despre întreaga relație părinte–copil pornind de la un singur moment filmat. Un episod de violență nu ne permite să afirmăm că acel copil este agresat constant acasă, după cum nici nu putem presupune că este vorba doar despre un incident izolat. Ar fi lipsit de etică și de rigoare profesională să formulăm astfel de concluzii fără o evaluare completă”, explică pentru „Adevărul” Geta Udrea, psiholog clinician și psihoterapeut. 

În opinia sa, un lucru este clar: violența fizică asupra copilului nu reprezintă o metodă sănătoasă de educație, ci o formă de abuz fizic. „Din perspectivă psihologică și legală, lovirea, smucirea, trasul de păr, împingerea sau orice altă acțiune prin care copilului îi este provocată durere fizică în scop disciplinar nu reprezintă o metodă educativă, ci un comportament cu potențial traumatic”, continuă specialista.

Burnout-ul parental nu este o scuză pentru violență

Totodată, Geta Udrea spune că există o realitate despre care se vorbește prea puțin: epuizarea părinților.

„Oboseala unui părinte este normală. Violența nu este. Există o realitate despre care vorbim prea puțin: mulți părinți sunt epuizați. Ei încearcă să fie angajați performanți, părinți implicați, parteneri disponibili, să facă față presiunilor financiare, lipsei timpului și solicitărilor permanente. Creierul aflat într-o stare de stres cronic funcționează diferit: autocontrolul scade, impulsivitatea crește, iar toleranța la frustrare se reduce. Psihologia numește acest fenomen burnout parental, o stare de epuizare emoțională și fizică asociată rolului de părinte. Nu este o scuză pentru violență, ci un factor de risc care trebuie recunoscut și tratat”, lămurește aceasta.

La rândul său, psihologul clinician Luminița Tăbăran explică faptul că astfel de reacții apar, de regulă, pe fondul mai multor factori care se suprapun. Printre care se numără nevoia de control, lipsa reglării emoționale, modelele de disciplină învățate în copilărie, stresul, epuizarea sau dificultățile de comunicare cu adolescentul. Uneori, spune specialista, și presiunea legată de imaginea în fața celorlalți poate amplifica reacțiile agresive.

„În practică, o mamă care își trage fiica de păr și o bruschează poate fi motivată de câteva lucruri (de obicei amestecate), dar niciunul nu justifică violența”, susține ea.

„Și noi am mâncat bătaie și am ajuns oameni”

Una dintre cele mai frecvente justificări întâlnite în comentariile de pe Reddit a fost că generațiile anterioare au crescut cu bătaia și „nu au pățit nimic”. Geta Udrea explică cum faptul că o persoană a depășit o copilărie marcată de violență nu înseamnă că aceasta i-a fost benefică, ci că a dat dovadă de reziliență.

„Este asemănător cu afirmația: «Am supraviețuit fără centură de siguranță, deci centura nu este necesară.» Supraviețuirea nu validează riscul”, subliniază ea.

Psihoterapeutul avertizează că efectele violenței din copilărie nu se opresc în momentul în care copilul este lovit.

„Studiile arată că expunerea repetată la violență este asociată cu un risc mai mare de anxietate, depresie, stimă de sine scăzută, dificultăți în reglarea emoțiilor, comportamente agresive, consum de substanțe și dificultăți în construirea unor relații bazate pe încredere. De asemenea, copiii care cresc într-un mediu în care violența este folosită ca metodă de disciplină pot ajunge să considere că aceasta este o modalitate normală de rezolvare a conflictelor și sunt mai predispuși fie să reproducă acest model în relațiile lor viitoare, fie să îl accepte din partea altora”, atrage atenția Geta Udrea.

În opinia sa, ceea ce învață un copil dintr-un astfel de episod este foarte diferit de ceea ce își imaginează, de multe ori, părintele.

„Mulți părinți spun: «L-am lovit ca să înțeleagă.» În realitate, copilul învață adesea altceva. Nu învață autocontrolul, ci frica. Nu învață reglarea emoțională, ci evitarea pedepsei. Nu învață cum se rezolvă conflictele, ci că persoana mai puternică are dreptul să folosească forța atunci când nu mai găsește alte soluții”, spune ea.

Mărturii: „Eu nici nu aveam voie să plâng când primeam bătaie”

Dincolo de opinii, numeroase comentarii au fost scrise de adulți care spun că au trecut prin experiențe similare în copilărie.

Un utilizator a povestit că violența nu era vizibilă în public, ceea ce făcea și mai dificilă intervenția celor din jur: „Eu am avut «noroc» și nu făceau așa pe stradă, nici ea, nici tata. Drept urmare nu mă credea lumea că-s violenți... acasă era haos. Doar pereții și vecinii știu ce se petrecea în casa groazei. Dar pentru că am crescut cu asemenea monștri, când văd ceva de genul intervin, pentru că aș fi vrut să mă salveze și pe mine cineva.”

Un alt comentariu atrage atenția asupra presiunii sociale de a deveni părinte: „Există această împingere socială ca să faci copii, dar nu toată lumea e făcută sau pregătită să facă copii. Trist, fata o să-și aducă aminte foarte mult timp de această interacțiune și probabil or să fie niște sechele rămase acolo. Sper ca atunci când crește să aibă o situație financiară și înțelepciunea care să-i permită să se trateze la un profesionist și să nu transmită, la rândul ei, copiilor, remușcările și frustrările acumulate.”

Un alt utilizator a descris propriile experiențe din copilărie și a făcut apel la intervenția martorilor: „Eu nici nu aveam voie să plâng când primeam bătaie ca să nu audă vecinii. Mă amenința bătrânul că dacă plâng îmi dă mai tare.”

„Când sunteți martori la așa ceva, nu mai stați pe margine, nu mai fiți spectatori! Interveniți, sunați la autorități, salvați un copil!”, scrie altcineva.

„Copiii nu au nevoie de părinți perfecți”

Geta Udrea spune că prevenirea unor astfel de situații nu înseamnă doar condamnarea violenței, ci și sprijinirea părinților înainte ca aceștia să ajungă la limită.

„Un părinte care spune «simt că nu mai pot» are nevoie să fie auzit înainte ca impulsul să se transforme într-un comportament care poate răni copilul. A cere ajutor nu este un semn de slăbiciune, ci unul de responsabilitate. Uneori, câteva ședințe de consiliere parentală, sprijinul familiei, posibilitatea de a lua o pauză sau accesul la servicii de sănătate mintală pot preveni situații care altfel ar avea consecințe serioase asupra copilului”, crede specialista.

Ea subliniază că părinții nu trebuie să fie perfecți, însă au responsabilitatea de a-și recunoaște greșelile și de a le repara.

„Copiii nu au nevoie de părinți perfecți. Au nevoie de părinți suficient de buni, capabili să își recunoască limitele și să repare atunci când greșesc. Un adult poate spune: «Am ridicat vocea. Îmi pare rău.» «M-am enervat prea tare.» «Data viitoare voi ieși două minute din cameră înainte să reacționez.» Aceste momente nu slăbesc autoritatea părintelui. Dimpotrivă, îl învață pe copil cea mai valoroasă lecție despre responsabilitate emoțională”, adaugă psihoterapeutul.

La rândul său, Luminița Tăbăran atrage atenția că, atunci când există riscul ca un copil să fie rănit, prioritatea este siguranța acestuia: „Dacă adolescenta este rănită sau există risc imediat, prioritatea este siguranța: îndepărtează-te de situație, cere ajutor - un adult de încredere sau serviciile locale - și documentează ce se poate, fără a escalada conflictul.”

Dincolo de imaginile care au provocat indignare, cazul readuce în atenție două realități care pot coexista: nu putem trage concluzii despre întreaga relație dintre un părinte și copil pornind de la un singur episod filmat, însă niciun context - fie că vorbim despre stres, epuizare sau alte dificultăți - nu transformă violența într-o metodă legitimă de educație.

Între timp, autoritățile au identificat femeia și au deschis dosar penal

Între timp, polițiștii din Constanța au identificat femeia surprinsă în imaginile devenite virale. Are 43 de ani, a fost găsită la domiciliu și este cercetată într-un dosar penal pentru violență în familie.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, femeia și copiii au fost conduși la sediul poliției, unde au fost chemați reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, precum și bunica paternă a minorilor.

Pentru fetița de 8 ani a fost completat formularul de evaluare a riscului, însă polițiștii au stabilit că nu există un risc iminent. Copilul a fost examinat și de un echipaj medical, iar medicii au constatat că nu prezenta urme de violență.

În urma evaluării realizate de DGASPC Constanța, autoritățile au decis ca toți copiii femeii să fie preluați temporar de bunica paternă, măsura fiind dispusă până la finalizarea cercetărilor. Ancheta în acest caz continuă.