Schimbare majoră la controalele de pe Aeroportul Otopeni. Când vor fi eliminate restricțiile pentru lichidele de peste 100 ml în bagajul de cabină

0
Publicat:

Noile scanere instalate la Otopeni vor permite, în curând, transportul lichidelor în recipiente mai mari de 100 ml și vor elimina obligativitatea de a scoate dispozitivele electronice din bagaje.  

Veste bună pentru pasagerii de pe aeroportul Otopeni / Sursa foto: SRI

La Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni au început să fie schimbate scanerele pentru bagaje de cabină de la punctele de control de securitate, care nu vor mai necesita scoaterea din bagaje a dispozitivelor electronice, iar lichidele și gelurile în recipiente mai mari de 100 de mililitri vor fi premise, potrivit Economedia.ro.

Au fost schimbate deja 4 scannere de pe Aeroportul Henri Coandă

„De asemenea, la noile scanere au fost instalate și sisteme automate pentru mutarea tăvilor folosite pentru depozitarea bagajelor pentru scanare. Până în dimineața zilei de sâmbătă, 23 august, au fost schimbate patru scanere, iar altele urmează să fie schimbate în perioada imediat următoare”, scrie BoardingPass. 

Cu toate acestea, pentru moment, se menține nevoia de a scoate din bagaje dispozitivele electronice, iar lichidele și gelurile în recipiente de peste 100 de mililitri sunt interzise. Reprezentanții BoardingPass spun că, probabil, aceste restricții vor fi eliminate după data de 1 septembrie 2025 ori la finalizarea instalării tuturor scanerelor noi. 

„E important de menționat că restricția privind lichidele și gelurile în recipiente de peste 100 de mililitri se aplică pe toate aeroporturile din Europa, ea urmând să fie eliminată treptat de la punctele de control de securitate echipate cu noul tip de scanere. În țara noastră, astfel de scanere există la punctele de control de securitate de la aeroporturile din Cluj Napoca, Craiova, Timișoara, Sibiu și București și vor fi instalate, în perioada următoare sau într-un termen de câțiva ani, și pe alte aeroporturi”, spun aceștia. 

În urmă cu câteva luni, CNAB a înlocuit și scanerele pentru verificarea pasagerilor, la toate punctele de securitate de la Aeroportul Internațional Henri Coandă din București. 

UE pregătește eliminarea limitei de 100 ml pentru lichidele din bagajul de mână

Uniunea Europeană se pregătește să elimine una dintre cele mai rigide și contestate reguli din aviația civilă: limita de 100 ml pentru lichidele transportate în bagajul de mână. Introduse în 2006, după o tentativă de atentat cu explozibili lichizi la bordul unor zboruri transatlantice, aceste restricții au devenit rapid standard în toată lumea. Dar în ultimii ani, progresele tehnologice în materie de securitate aeroportuară au făcut ca această regulă să devină anacronică. Iar acum, autoritățile europene pregătesc tranziția spre un nou model de control, mai eficient și mai puțin intruziv.

  Potrivit unui comunicat citat de Euronews, aeroporturile europene vor avea termen până în 2026 să implementeze scanere CT de ultimă generație, care permit detectarea automată a lichidelor și a obiectelor suspecte fără a fi nevoie ca pasagerii să le scoată din bagaj sau să respecte limite stricte de volum.   

Aeroportul Otopeni se află într-un amplu proces de modernizare

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a început lucrări de modernizare, înlocuire şi reparaţie capitală a punţilor de debarcare şi îmbarcare a pasagerilor în aeronave, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. 

Lucrările constau în montarea a trei noi punţi şi modernizarea altor şapte din cele existente. În prezent, la Aeroportul Henri Coandă există 14 punţi, iar, odată cu finalizarea lucrărilor, aeroportul va dispune de 15 astfel de sisteme de îmbarcare/debarcare care fac legătura directă dintre aeronave şi terminal, a informat marți Compania Națională Aeroporturi București (CNAB). 

Compania Națională Aeroporturi București a transmis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a terminalelor și a corpurilor de clădire existente pe Aeroportul Otopeni. 

Investiția se va derula pe o perioadă de 30 de luni, iar contractul are o valoare totală de 112.421.921,98 lei, sursa de finanțare fiind fondurile proprii ale Companiei Naționale Aeroporturi București. Antreprenorul lucrărilor este asocierea UTI Construction and Facility Management SA – Somet SA - Re-Act Now Architecture SRL.   

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein