România și-a epuizat resursele naturale încă din mai. Când vine „Ziua Depășirii“ la nivel global și ce putem face pentru a încetini fenomenul

0
Publicat:

Omenirea va intra în „deficit ecologic“ pe 24 iulie, cu o săptămână mai devreme decât anul trecut, potrivit datelor publicate de Global Footprint Network, organizația internațională care calculează în fiecare an Earth Overshoot Day – „Ziua Suprasolicitării Pământului“ sau „Ziua Depășirii“.

Planeta este sufocată din cauza poluării. FOTO: Pexels

România înregistrează un regres semnificativ, epuizându-și resursele anul acesta încă de pe 31 mai, comparativ cu 2024 când atingea pragul critic pe 20 iulie. Într-un clasament al țărilor celor mai atente la resursele naturale, noi ne aflăm pe locul 34, imediat după Ungaria, pentru care Ziua depășirii a fost pe 2 iunie mai și înainte de Grecia (25 mai). Pe primele locuri se află Uruguay (17 decembrie), Indonezia (18 noiembrie) și Nicaragua (11 noiembrie). Dintre țările europene, cel mai bine plasată în acest clasament este Albania (13 septembrie).

Țările care consumă resursele naturale într-un ritm alarmant sunt Qatar (6 februarie), Luxemburg (17 februarie) și Singapore (26 februarie). Alte țări cu datorii ecologice mari sunt SUA (13 martie), Danemarca și Australia (19 martie), Canada (26 martie), Belgia (27 martie), Lituania (28 martie) și Austria (29 martie).

Cum ne-am putea „achita datoria“

Ziua Depășirii marchează momentul în care cererea pentru resurse și servicii ecologice dintr-un an depășește ceea ce Pământul poate regenera în acel an. Practic, după această dată, omenirea trăiește prin epuizarea capitalului natural, erodând și mai mult biosfera. Tot ce se consumă pe Pământ în acest interval, hrană, energie, materii prime, se face pe seama resurselor „alocate“ generațiilor viitoare, arată experții de la Global Footprint Network, citati de organizația non-guvernamentală Environ.

Potrivit măsurătorilor, dacă în anii ’70, Ziua Depășirii era plasată în luna decembrie, situația a ajuns să se deterioreze treptat, astfel încât în ultimii cinci ani s-a ajuns ca resursele ecologice ale Planetei să se consume încă din luna iulie.

Organizația Global Footprint Network a calculat că, dacă și-ar propune ca obiectiv întârzierea Zilei Depășirii cu 6 zile pe an, omenirea ar putea să revină în limitele ecologice suportate de Pământ până în 2050. Acest lucru este posibil prin politici publice eficiente, dar și prin comportamente individuale responsabile: reducerea consumului inutil, reutilizare, reciclare, mobilitate alternativă, alegerea produselor locale și de sezon. Un exemplu și mai clar este reprezentat de „echipamentele electrice și electronice – produse indispensabile în viața de zi cu zi, dar a căror reciclare corectă contribuie direct la conservarea resurselor și protejarea mediului“, potrivit Environ.

Doar în 2022, omenirea a produs 62 milioane tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE), dintre care a colectat și reciclat corect doar 22,3%. Țările din Uniunea Europeană stau mai bine decât media, cu 40.1 % deșeuri electrice colectate și reciclate. În ceea ce privește România, rata de colectare a fost de 45.4% cu medie de circa 7.7 kg pe cap de locuitor.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”