PROGNOZA METEO Cum va fi vremea săptămâna viitoare. Temperaturile se menţin ridicate, cu maxime de 19 grade

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meteorologii anunţă ploi slabe în weekend FOTO Adevărul

Ploi slabe şi maxime de 14 grade. Aşa caracterizează meteorologii acest sfârşit de săptămână. Potrivit specialiştilor, va ploua slab în vestul şi nordul ţării, dar şi în Dobrogea, iar la munte precipitaţiile vor fi mixte. De altfel, specialiştii atrag atenţia că temperaturile vor fi în continuare ridicate, neobişnuit pentru această perioadă din an şi exclud un nou val de frig şi ninsori.

„Nu ne aşteptăm nici la zăpadă, nici la frig, e o perioadă cu temperaturi neobişnuit de ridicate. Maximele vor ajunge la 16 grade în Muntenia, Oltenia şi sudul Banatului. La fel de cald va fi şi săptămâna viitoare, cu maxime de 18 - 19 grade Celsius”, a explicat pentru adevarul.ro meteorologul de serviciu. 

Potrivit acestuia, în momentul de faţă nu există nicio estimare cu privire la apariţia unui nou val de frig şi ninsoare. „Vor fi nişte ploi slabe în vestul ţării, dar cam atât”, a mai spus specialistul. 

Cum va fi vremea în următoarele zile 

Sâmbătă, se anunţă vreme frumoasă, chiar dacă jumătatea de est a ţării va fi caracterizată de nori şi ploi slabe. Concret, vor fi 3 grade în nordul Moldovei şi aproximativ 13 grade în vestul Olteniei.

Duminică va fi timp frumos peste tot, aşa că temperaturile ajung la 18 grade în dealurile Banatului.

În Bucureşti, la noapte, cerul va fi variabil, vântul va sufla slab, iar spre dimineaţã vor fi condiţii de ceaţã. Temperatura minimă va fi de minus 3 – minus 1 grad. Sâmbătă, cerul va fi înnorat în prima parte a zilei, apoi apar şi câteva raze de soare. Temperatura maxima va fi de 9 grade Celsius, iar presiunea atmosferică continuă să crească şi se va apropia de valorile normale.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%