Poliţist de la Crimă Organizată: „Arta traficului de persoane este de a identifica vulnerabilitatea“ INTERVIU VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este în topul ţărilor din Europa în ceea ce priveşte traficul de fiinţe umane, una dintre formele de violenţă împotriva fetelor şi femeilor. Monica Boseff, preşedinta Fundaţiei Uşă Deschisă şi Bogdan, poliţist în cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au oferit mai multe precizări privind fenomenul traficului de persoane, cu ocazia evenimentului internaţional „16 zile de activism împotriva violenţei de gen”.

„Femeia Produs - traficul de fiinţe umane”, interviu cu doi specialişti în domeniu arată cât de insidios este fenomenul, începând de la procesul de recrutare al victimelor, care pune accent pe instrumentalizarea vulnerabilităţii acestora, profilul victimei şi modalitatea supravieţuitoarelor de a scăpa de abuzul sistemic.

„Deşi toţi supravieţuitorii habar nu aveau despre valoarea lor ca om, nu ştiau ce să răspundă şi nici nu înţelegeau corect întrebarea, toţi, indiferent că vorbim de minori, adulţi, băieţi, fete, femei şi bărbaţi, absolut toţi ştiau însă „preţul” lor. Ştiau cu cât au fost cumpăraţi, cu cât au fost vânduţi, ştiau cât pot să scoată pe noapte pentru traficanţi şi pentru reţelele de trafic. Ştiau exact ce se întâmplă şi cu câţi bani vor fi vânduţi dacă nu fac în continuare ce li se spune”, arată preşedinta Fundaţiei Uşa Deschisă, Monica Boseff.

 „Într-adevăr, procesul de recrutare este compus din promisiuni frumoase, din visuri pe care victima le crede, iar în momentul în care ajunge în ţara de destinaţie, unde este lipsită de prieteni, de contacte, de posibilitatea de a-şi contacta rudele, unde nu cunoaşte limba, unde nu se poate descurca, este pusă în poziţia de fi determinată să practice prostituţia prin ameninţări, prin violenţe, prin ameninţări asupra membrilor familiei rămaşi în ţară”, explică poliţistul de la Crimă Organizată.

„România continuă să ocupe un loc fruntaş în Europa ca ţară sursă a traficului de fiinţe umane, dar este pe un loc fruntaş şi în ceea ce priveşte numărul de investigaţii şi condamnări ale reţelelor de interlopi”, precizează Poliţia Română. Aşadar, educaţia şi prevenţia rămân un factor principal în prevenirea şi combaterea traficului de persoane în scopuri sexuale. 

Majoritatea persoanelor traficate în scop de exploatare sexuală sunt femei şi adolescente, multe dintre ele fiind chiar minore. Traficanţii folosesc adesea metoda Loverboy sau promisiunea unui loc de muncă avantajos în străinătate.

Monica Boseff atrage atenţia asupra faptului că cel mai des, traficanţii sau cei care recrutează fete şi femei pentru a le „vinde” traficanţilor sunt rude sau prieteni. Multe dintre persoanele traficate sunt scoase din ţară chiar cu sprijinul propriilor lor familii.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice