O familie săracă a fost păcălită de un „filantrop“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefan Florescu (Partidul Conservator), şeful Pieţelor din sectorul 4, nu s-a mai ţinut de cuvânt după ce a promis că va oferi o casă unei familii de premianţi care trăia într-o baracă.

Cazul social al celor patru fraţi premianţi care locuiau, de opt ani, într-o gheretă improvizată de la marginea Capitalei, şi care a impresionat zeci de cititori ai ziarului „Adevărul", are, în sfârşit, un final fericit. Asta după ce, în urmă cu două luni, Ştefan Florescu, colegul de partid şi subordonatul primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a făcut pe bunul samaritean şi le-a promis casa mult visată.

Casă în căminul studenţesc

În cele din urmă, situaţia familiei Manea a impresionat-o pe rectorul Universităţii Politehnica, Ecaterina Andronescu, cea care, în urmă cu două săptămâni, le-a înmânat cheile de la un apartament cu trei camere din cadrul căminului Facultăţii de Inginerie Electrică de la Grozăveşti. „Am auzit că au fost ţepuiţi de Ştefan Florescu. E inadmisibil dacă acest domn a putut promite o casă doar pentru a-şi face imagine cu un caz social atât de grav. Mie mi s-a făcut pielea de găină când am văzut unde locuiesc acei copii, împreună cu mama lor şi, cu toate astea, vor să-şi termine studiile", ne-a declarat Andronescu.

Ştefan Florescu 

Oficialul Politehnicii susţine că apartamentul de la demisolul căminului va putea fi locuit de familia Manea nu doar pe perioada studiilor a doi dintre copii, care sunt studenţii ei. „M-au impresionat atât de mult încât cred că o să fac mai multe pentru ei. Pentru că acea locuinţă era folosită de angajaţii Politehnicii, voi încerca să-i găsesc ceva de lucru mamei lor, tot aici, pentru a beneficia de locuinţă pentru mai mult timp", a mai spus rectorul Politehnicii.

Copleşiţi de emoţie, cei patru tineri merituoşi, Cristi (22 de ani), Alexandru (20 de ani), Ionuţ (17 ani) şi Gabriel (9 ani), s-au instalat deja în noua casă, alături de mama lor, Victoria. „Nu pot să cred că vedem pereţi de beton în jurul nostru, că nu ne mai plouă în casă şi că nu miroase a mucegai. Locuinţa este încălzită, este mobilată", povesteşte Victoria Manea, capul familiei.

Până acum, cei patru fraţi premianţi trăiau o viaţă de coşmar într-o coşmelie de chirpici, construită chiar de ei, în cartierul Giuleşti. Chiar şi în aceste condiţii, fiecare a avut ambiţia nu doar de a-şi continua studiile, ci şi de a urma o carieră: doi dintre băieţi vor să devină ingineri, unul profesor, iar celelălat fotbalist.

Evacuaţi de Paşte

Până în 2003, familia Manea a locuit într-un imobil cu trei camere, de unde a fost evacuată în a treia zi de Paşte. Proprietarul locuinţei i-a aruncat în stradă, iar de atunci a început calvarul pentru cei patru fraţi şi mama lor, care a trebuit să devină capul familiei.

„Domnul Florescu m-a lăsat baltă"

După ce ziarul „Adevărul" a publicat povestea emoţionantă a familiei Manea, primul care s-a arătat interesat să-i ajute a fost omul de afaceri Ştefan Florescu, preşedintele fundaţiei cu acelaşi nume, angajat la Primăria Sectorului 4. În urmă cu două luni, acesta a anunţat cu surle şi trâmbiţe că le va oferi o casă în Militari. O locuinţă cu trei camere pe care urma s-o „retuşeze" în decurs de zece zile. „Nu este prima dată când ajut financiar această familie cu nişte copii deosebiţi. Acum am considerat însă că pot face mai mult pentru ei şi am făcut-o", spunea atunci Florescu.

Practic, nu s-a mai întâmplat aşa. „Domnul Florescu nu a mai dat niciun semn până acum vreo săptămână, când m-a sunat să-mi spună că a auzit că mă mut în Politehnică. I-am zis că da, pentru că el m-a lăsat baltă. Şi mi-a zis «Asta e!»", povesteşte Victoria Manea. Ştefan Florescu susţine însă că mutarea s-a amânat din cauza unor lucrări de renovare. „Nu am făcut nimic la mişto, nu mi-am făcut imagine pe cazul familiei Manea. S-a întârziat cu lucrările pentru că am vrut să le ofer toate condiţiile în acea casă pentru şase-opt luni cât trebuiau să locuiască aici. Se pare că ei n-au mai vrut, iar acum voi căuta o altă familie cu copii pe care să-i ajut", a declarat Florescu.

"Voi ajunge primarul sectorului 6, o să vedeţi! Dar ştiu eu cum să-mi fac campanie, nu aşa.''
Ştefan Florescu
director Administraţia Pieţelor sector 4

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile