Moștenitorii maghiari pierd în instanță lupta pentru Săcălașu Nou. Primar: „Localnicii au scăpat definitiv de riscul de a-și pierde agoniseala”

După peste un deceniu de dispute judiciare, localnicii din Săcălașu Nou, comuna Derna, și-au păstrat definitiv terenurile. Tribunalul Bihor a respins recursurile depuse de pretinșii moștenitori ai boierului maghiar Bartos Gábor, confirmând astfel sentința Judecătoriei Marghita din aprilie.

Cei 15 pretinși moștenitori revendicau aproximativ 80 de hectare din sat, susținând că terenurile ar fi fost confiscate în perioada 1945–1950, în timpul reformelor agrare. Însă pretendenții nu au putut demonstra nici că sunt urmașii grofului, nici că familia Bartos ar fi suferit abuzuri. Localnicii au arătat că frații Bartos și-au vândut întreaga avere după Unirea din 1918, când nu au mai dorit să trăiască în România, potrivit bihoreanul.

Primarul comunei, Iarko Daniel Segheciu, a anunțat că, după ani de procese și amânări, Primăria Derna, împreună cu părțile implicate, a câștigat acțiunea prin care era revendicată aproape jumătate din sat.

„Din această săptămână, localnicii din Săcălașu Nou au scăpat definitiv de riscul de a-și pierde agoniseala în fața presupusilor moștenitori ai unui grof din secolul trecut. Săcălașu Nou rămâne al lor. Hotărârea este definitivă”, a transmis edilul.

Săcălașu Nou, întins pe Dealurile Dernei, s-a înființat oficial în 1940, deși primele case au apărut la sfârșitul secolului XIX. Groful Bartos Gábor deținea pădurile de la capătul satului și, conform obiceiurilor vremii, a angajat slovaci pentru a defrișa codrii din zonă. 

Și frații săi, Adorján și Jolanda, și-au vândut proprietățile și au plecat în Ungaria, unde au rămas până la moarte. „Există contracte de cumpărare, eu am unul de la bunicii mei care, la fel ca restul sătenilor, de atunci plătesc impozite pentru terenuri”, a declarat Ștefan Iuraș, localnic, scrie presa locală.

Alte contracte ale sătenilor, scrise de mână sau autentificate la notari, datează din perioada 1919–1934.

Localnicii nu mai auziseră de familia grofului până anul trecut, când au aflat că pretinși urmași revendicau 80 de hectare din sat, incluzând păduri, fânețe, școala, biserica și 23 de gospodării.

Potrivit sursei citate, procesul a început în 2013 la Judecătoria Marghita, după ce o cerere depusă în 2008 la Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar fusese respinsă. Inițial, trei persoane – Maghiar Hermina, Pop Corina și Magheru Ioan – susțineau că sunt moștenitorii Jolandei Bartos și că Bartos Gábor le-ar fi fost bunic. Pe parcursul procesului, numărul pretendenților a crescut la 15, dar niciunul nu locuiește în sat. 

Pretinșii moștenitori nu au putut însă demonstra că sunt urmașii grofului, depunând doar un arbore genealogic desenat de mână, și nici că terenurile ar fi fost luate abuziv.

În schimb, localnicii au prezentat acte care le confirmă dreptul de proprietate.

Sătenii au subliniat și faptul că familia Bartos și-a vândut întreaga avere după Unirea din 1918, când nu au mai dorit să rămână în România. Actele prezentate de localnici demonstrează că terenurile le aparțin în mod legal. Instanța a ținut cont de documentele oficiale și a respins toate pretențiile moștenitorilor maghiari.