Hibele programului de reciclare RetuRo. Punctele de colectare a gunoiului din România, făcute praf de „minerii” de deșeuri

0
Publicat:

În cadrul programului RetuRO, care încurajează reciclarea prin oferirea unei sume pentru fiecare ambalaj returnat, apare și partea negativă: implicarea ilegală a oamenilor străzii în colectarea de PET-uri. Potrivit lucrătorilor de la salubritate, aceștia distrug deseori containerele

FOTO Captură de ecran/Salubris Iași

Principiul de bază al programului RetuRO este simplu: cetățenii sunt încurajați să returneze ambalajele din plastic, sticlă și metal la punctele de colectare desemnate, iar în schimb primesc o mică sumă de bani pentru fiecare ambalaj. Această recompensă simbolică nu doar motivează oamenii să recicleze, dar și îi responsabilizează pentru contribuția lor la protejarea mediului înconjurător.

Pe noi ne bucură acest sistem de retur-garanție. Asta în condițiile în care noi, la nivel de țară, nu reușim să reciclăm atât cât ar trebui. Dacă norma europeană spune că 50% din ceea ce producem trebuie să reciclăm, noi, în Iași, fiind cumva campioni la nivel național, abia reușim să ajungem la 14,5%. Acest sistem, Returo, este o acțiune de aport voluntar”, subliniază Cătălin Neculau, directorul Salubris, operatorul de salubritate al municipiului Iași.

În ciuda eforturilor de promovare a reciclării și de încurajare a cetățenilor să participe la programele de colectare selectivă, sistemul RetuRO, prin care se poate recupera suma de 50 de bani pentru fiecare ambalaj, se confruntă cu o dilemă morală: oamenii străzii adună ambalaje din gunoaie pentru a le duce la reciclat. Nu oricum, ci vandalizând punctele de colectare.

Practic, „minerii” de deșeuri reciclabile mai mult distrug decât reciclează, iar autoritățile din marile orașe ale Românei au puține soluții în fața situației aducători de pagube foarte mari.

Punctele de colectare vandalizate și sacii doldora de PET-uri

La doar două luni de la introducerea acestui sistem, cei mai sârguincioși participanți par a fi oamenii care caută prin gunoaie. Aceștia strâng ambalaje de peste tot și le duc la magazine pentru a obține un venit suplimentar.

Încărcaţi cu saci doldora de recipiente din plastic pe care le adună de prin containere, oamenii străzii îşi câştigă pâinea zilnică din vânzarea acestora, fie la punctele de colectare, fie comercianţilor din pieţele municipiului.

Lucrătorii de la salubritate semnalează, însă, că uneori acești oameni forțează ghenele pentru a ajunge la aceste recipiente, iar camerele de supraveghere surprind adesea imagini cu saci plini de PET-uri în mâinile lor.

Odată introdus acest sistem retur-garanție avem un val de vandalizări la punctele de colectare. Sunt acei oameni ai străzii sau persoane defavorizate care vandalizează aceste puncte. Le deschid, scormonesc prin deșeuri, iau PET-urile și pleacă cu ele pentru a obține acei bani. Furturile sunt frecvente. Acțiunea lor înseamnă un furt din bunul Salubris. Pe lângă acest furt, este faptul că acești oameni ai străzii distrug aceste puncte”, explică directorul Salubris Iași.

Această activitate ridică întrebări nu doar despre moralitatea colectării ambalajelor din gunoaie, ci și despre impactul social și economic al acestui fenomen. Deși reciclarea este în mod clar un obiectiv lăudabil și impus la nivel european, reprezentanții operatorilor de salubritate trebuie să găsească soluții care să echilibreze necesitatea de a recicla cu respectarea proprietății și a regulilor sociale.

Noi ne-am gândit foarte mult la investiția pe care am făcut-o în această primăvară: am reușit să punem camere de filmat în toate punctele gospodărești de pe toată raza Municipiului Iași. Ne este mai simplu acum să-i identificăm pe cei care vandalizează. Facem capturi de ecran și le trimitem, împreună cu sesizările noastre, către Poliția Locală. Avem peste șase hotărâri judecătorești prin care cei care au vandalizat punctele de colectare sau le-au incendiat au fost sancționați”, conchide Cătălin Neculau, directorul Salubris.

Și reprezentanții marilor magazine din România au observat prezența tot mai mare aoamenilor străzii la automatele de reciclare.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie