EXCLUSIV Patronul RTV, Sebastian Ghita, a fost achitat pentru înșelăciune, în dosarul Tracia-Asesoft

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghiţă

Sebastian Ghiţă (33 de ani), acuzat de complicitate la înşelăciune şi fals în declaraţii în dosarul Tracia-Asesoft, a fost achitat, vineri seara, de judecătorii Tribunalului Bucureşti, dupa aproape zece ani de procese.

Decizia poate fi contestată cu apel. Procurorii il acuza pe Ghiţa că a fost implicat în anul 2000, la 22 de ani, într-o reţea de companii care, eludând legea, ar fi păgubit statul român de plata unor taxe aferente unor tranzacţii cu produse petroliere. Prejudiciul a fost calculat la 20 de miliarde de lei vechi (aproximativ 500.000 de euro).

Fapta nu exista

Potrivit minutei date de judecător, Sebastian Ghiţă a fost achitat pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune în formă continuată, "întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală". În cazul infracţiunii de fals în declaraţii, el a fost achitat "întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii".

Achitări pe linie

Tribunalul Bucureşti a decis si achitarea celorlaţi inculpaţi din dosar, respectiv pe Grigoriu Dan Constantin, Dan Florin Berdendel, Gheorghe Romulus, Lalu Ioan Gheorghe, Lenghel Alexandru, Iriza Ştefan, Ştefan Stela şi Nicorici Mircea Danie. Acuzaţiile acestorta erau diferite: asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave fals în declaraţii în formă continuată sau complicitate la aceste infracţiuni.

Arestaţi preventiv în 2002


Tribunalul a constat că o parte dintre inculpţii din acest dosar au fost arrestaţi preventiv: Grigoriu Dan Constantin ( 15 ianuarie 2002 - 5 noiembrie 2002), Berendel Dan Constantin ( 28 ianuarie 2002 - 5 noiembrie 2002), Lenghel Alexandru ( 15 ianuarie 2002 - 5 noiembrie 2002), Lalu Ioan Gheorghe ( 15 ianuarie 2002 - 5 noiembrie 2002), Ştefan Stela ( 16 ianuarie 2002 - 5 noiembrie 2002), Iriza Ştefan (23 ianuarie 2002 - 5 noiembrie 2002), Ştefan Stela ( 16 ianuarie 2002 - 5 noiembrie 2002) şi Nicorici Mircea Daniel ( 15 ianuarie 2002 - 5 noiembrie 2002).

Sechestru pe casele celor din dosar


Deoarece nu a fost găsit niciun vinovat pentru paguba adusă bugetului, Tribunalul a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) împotriva inculpaţilor. Judecătorii au decis să menţină sechestrele instituite la 17 ianuarie 2002 asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Grigoriu Dan Constantin, Berendel Dan Florin, Gheorghe Romulus, Lalu Ioan Gheorghe şi Iriza Ştefan.

Procesul a inceput in 2002. In 2004, Sebastian Ghita a fost achitat. Procurorii au facut recurs, iar din 2006 procesul s-a reluat.

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie