Diabetul și bolile cardiovasculare, creștere spectaculoasă

0
Publicat:

Cifrele privind incidenţa diabetului zaharat au crescut în România, ajungând în primele șase luni ale acestui an la 1.100.000 de persoane diagnosticate, de la 800.000, în urmă cu câțiva ani, a declarat Adela Cojan, președinta CNAS.

Autoritățile au lansat o campanie de depistare a diabetului. Foto: Arhivă

Dezastru în rural

Foarte mulți bolnavi rămân însă în continuare nediagnosticați, și asta pentru că nu merg la controale regulate. Caravana „Sănătatea vine la tine”, organizată de Alianța Pacienților Cronici din România, în vara acestui an, a arătat că, în rural, peste 70% dintre cele 1.229 de persoane testate erau obeze sau supraponderale; 77% aveau valori crescute ale LDL colesterol (colesterolul rău), principalul factor de risc pentru afecțiunile cardiovasculare; mai mult de două persoane din trei (69%) aveau glicemii de prediabet și diabet (valori peste normalul de 100), iar 55 de persoane au aflat că sunt bolnave de diabet.

Analizele efectuate gratuit au fost: glicemie, hemoglobina glicată, colesterol (toate acestea atât la fața locului, cât și în laborator), analize de sânge (hemogramă, profil lipidic, feritină), EKG, testul Michigan pentru complicațiile diabetului, chestionar de risc cardiovascular.

Nici la bolile cardiovasculare nu stăm mai bine. Potrivit dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, avem de două ori mai multe decese cauzate de infarct față de ceilalți europeni și o patologie de trei ori mai crescută. Unu din trei români moare de o patologie cardiovasculară, a subliniat Baciu, accentuând importanța prevenției.

Campanie de depistare a diabetului

Între 10 septembrie și 7 octombrie, în București se desfășoară cea mai amplă campanie de testare gratuită a glicemiei. Testările au loc în șapte amplasamente din toate sectoarele, programul de funcționare a centrelor fiind de luni până vineri, între orele 7.00 și 9.00. Dacă rezultatul testării glicemiei ridică semne de întrebare pentru cadrele medicale din punctele unde se face analiza, pacienții sunt sfătuiți să meargă la medicul de familie pentru a fi îndrumați cu bilet de trimitere către un medic specialist diabetolog. Spitalele administrate de ASSMB unde bucureștenii se pot adresa pentru diagnosticarea și tratarea diabetului zaharat sunt Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” și Spitalul Clinic Colentina.

Amplasamentele celor 14 puncte de testare gratuită a glicemiei deschise, din 19 septembrie și până pe 07 octombrie, în fiecare sector al Capitalei sunt:

SECTORUL 1: Piața Amzei (cort); Piața Matache (cort); Spitalul Clinic „Sf. Maria” (cort, în fața unității sanitare)

SECTORUL 2: Piața Obor (cort)

SECTORUL 3: Magazinul Unirea (cort, ieșirea de la metrou - M2); Piața Universității (cort, ieșirea de la metrou din laterala Spitalului Colțea); Dristor (cort, zona metrou)

• SECTORUL 4: Str. Străduinței nr.1B (cort); Șos. Berceni nr.50 (cort); Piața Sudului (cort)

SECTORUL 5: Piața Rahova (cort); Stația de metrou Eroii Sanitari (cort, ieșirea de la metrou corespondentă SUUB)

SECTORUL 6: Zona Pasajului Lujerului (cort); Piațeta Drumul Taberei, Nr. 34 (cort)

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei